x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Sporturi Patricia Ţig şi Ana Bogdan, calificate pe tabloul principal la Seul

Patricia Ţig şi Ana Bogdan, calificate pe tabloul principal la Seul

15 Sep 2019   •   20:58
Patricia Ţig şi Ana Bogdan, calificate pe tabloul principal la Seul

Jucătoarele române de tenis Patricia Maria Ţig şi Ana Bogdan au reuşit să acceadă, duminică, pe tabloul principal de simplu al turneului WTA de la Seul (Coreea de Sud), dotat cu premii totale de 250.000 de dolari.

Ţig (25 ani, 140 WTA) a obţinut o victorie facilă în ultimul tur al calificărilor, 6-0, 6-2 cu norvegianca Ulrikke Eikeri (26 ani, 244 WTA), în doar 46 de minute.

Ana Bogdan (26 ani, 142 WTA) s-a impus, la rândul său, în runda finală destul de clar, cu 6-3, 6-2, în faţa spaniolei Lara Arruabarrena (27 ani, 177 WTA), într-o oră şi 12 minute. Iberica învinsese în ambele dueluri directe anterioare.

În alt meci din ultimul tur al calificărilor, Jaqueline Adina Cristian (21 ani, 213 WTA) a fost întrecută de unguroaica Timea Babos (26 ani, 92 WTA), principala favorită, cu 6-2, 6-2, într-o oră şi 14 minute.

Cristian va primi pentru participare un cec de 1.020 dolari şi 12 puncte WTA.

Ţig şi Bogdan şi-au asigurat fiecare 2.100 dolari şi 19 puncte WTA, Patricia urmând să joace în runda inaugurală a tabloului principal cu grecoaica Maria Sakkari, cap de serie numărul unu, iar Ana contra slovenei Polona Hercog, a şasea favorită.

Pe tablou se mai află Mihaela Buzărnescu, a cărei adversară este australianca Priscilla Hon, şi Irina Begu, care va juca în primul tur contra polonezei Magda Linette, a patra favorită.

La dublu, Begu va face pereche cu rusoaica Margarita Gasparian, fiind favoritele numărul trei, iar adversarele lor vor fi două jucătoare sud-coreene, Su Jeong Jang şi Na-Ri Kim.AGERPRES

×
Subiecte în articol: Patricia Ţig Ana Bogdan