Echipa feminină de spadă a României a cucerit aurul la Campionatele Europene de scrimă de la Montreux (Elveţia), marţi, după ce a învins în finală formaţia Estoniei, cu scorul de 45-35.
Ana-Maria Brânză, Simona Pop şi Simona Gherman (plus rezerva Loredana Dinu) au păstrat, astfel, aurul cucerit de România la ediţia de anul trecut a competiţiei (în faţa Rusiei), găzduită de Strasbourg. Tricolorele şi-au luat revanşa, după ce, în 2013, la Zagreb, Estonia învingea România în meciul pentru medaliile de aur.
În finală, Ana-Maria Brânză a dat primul asalt, în faţa Irinei Embrich, de care a trecut cu 5-4. Simona Pop a consolidat avantajul echipei noastre în meciul cu Julia Beljajeva (7-4), iar Brânză a păstrat ecartul şi după întâlnirea cu Erika Kirpu (12-9). Simona Gherman a desprins România în urma confruntării cu Beljajeva, 16-10, dar balticele au revenit în meci după duelul dintre Pop şi Embrich. Simona a avut la un moment dat 23-16, dar adversara a replicat bine şi s-a apropiat la doar trei tuşe, 24-21. Ana-Maria Brânză a dispus de Beljajeva şi scorul a devenit 27-22. Penultimul asalt a fost câştigat la limită de Pop în disputa cu Kirpu (6-5), iar înaintea ultimul duel tricolorele conduceau cu 33-27. Simona Gherman nu i-a lăsat nicio speranţă Irinei Embrich, iar România a câştigat cu 45-35.
În sferturi, România a învins Ucraina cu 31-25, iar în semifinale a dispus de Suedia cu 45-42.
Medaliile de bronz au revenit Italiei (Rossella Fiamingo, Bianca Del Carretto, Maria Navarria), care a întrecut Suedia în finala mică, scor 45-34.
România mai avea o medalie la Montreux, prin Simona Pop, în proba individuală de spadă.
Miercuri vor avea loc concursurile pe echipe la sabie feminin (fără România) şi spadă masculin (Adrian Pop, Otto Tardi, Adrian Szilagyi, Bertalan Arkosi)