x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Sporturi Simona Halep a câştigat sâmbătă primul titlu WTA din carieră

Simona Halep a câştigat sâmbătă primul titlu WTA din carieră

15 Iun 2013   •   18:57
Simona Halep a câştigat sâmbătă primul titlu WTA din carieră
Sursa foto: DANIEL KARMANN/EPA

Jucătoarea de tenis Simona Halep, cap de serie numărul 7 şi locul 58 WTA, a câştigat, sâmbătă, turneul de la Nurnberg (Germania), dotat cu premii în valoare totală de 235.000 de dolari, informează wtatennis.com, citat de Mediafax.

Acesta este primul titlu WTA din cariera Simonei Halep, care a mai fost finalistă la Fes, în 2010 şi 2011, şi la Bruxelles, în 2012.

Halep a învins-o în finala de la Nurnberg, cu scorul de 6-3, 6-3, dupã o oră şi 23 de minute de joc, pe sportiva germană Andrea Petkovic, locul 103 WTA.

Pentru această performanţă, Simona Halep a obţinut 32.258 de euro şi 280 de puncte WTA.

×
Subiecte în articol: simona halep