x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Sporturi SURPRIZA. Ana Bogdan s-a calificat în turul al treilea la turneul Australian Open

SURPRIZA. Ana Bogdan s-a calificat în turul al treilea la turneul Australian Open

18 Ian 2018   •   07:29
SURPRIZA. Ana Bogdan s-a calificat în turul al treilea la turneul Australian Open

Jucătoarea română de tenis Ana Bogdan a reuşit cea mai mare performanţă a carierei, calificarea în turul al treilea al unui turneu de Mare Şlem, joi, la Australian Open, după ce a învins-o pe kazaha Iulia Putinţeva cu 1-6, 6-2, 6-3, la Melbourne.

Ana Bogdan (25 ani, 104 WTA) a învins-o pe adversara sa mult mai bine clasată (23 ani, 54 WTA) după două ore şi 7 minute de joc.

Bogdan, care va intra în premieră în top 100 după această victorie, a pierdut primul set fără drept de apel, cu 1-6, şi l-a început cu stângul pe al doilea, fiind condusă cu 2-0. Românca sa mobilizat şi a reuşit o revenire de senzaţie, cu şase ghemuri câştigate la rând.

Ana Bogdan a debutat mai bine în ultimul set, câştigând pe propriul serviciu, dar apoi Putinţeva a luat următoarele două ghemuri. Românca şi-a recuperat break-ul şi a rupt echilibrul, cu patru ghemuri consecutive, ducând scorul la 5-2, încheind conturile cu 6-3.

Bogdan a reuşit 4 aşi (Putinţeva 1), a făcut 3 duble greşeli (5 adversara), având procentaje mai bune la ambele servicii (68%-55% la primul, 43%-42% la al doilea), precum şi la mingile de break transformate (5/8, faţă de 4/8).

Românca şi-a asigurat un cec de 142.500 dolari australieni şi 130 de puncte WTA, iar în turul următor o va înfrunta pe câştigătoarea duelului dintre rusoaica Ekaterina Alexandrova şi americanca Madison Keys, cap de serie numărul 17.

Tot joi, în runda a doua la simplu, Sorana Cîrstea a fost învinsă de cehoaica Lucie Safarova (N. 29) cu 6-2, 6-4.

Simona Halep, principala favorită a turneului, va juca joi în turul secund cu canadianca Eugenie Bouchard.
AGERPRES

×
Subiecte în articol: Ana Bogdan