x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Educatie Educație antișpagă, încă de la grădiniță

Educație antișpagă, încă de la grădiniță

16 Dec 2016   •   20:30
Educație antișpagă, încă de la grădiniță
Sursa foto: ANGELO BREZOIANU / AGERPRES FOTO

Pasajul Universității și șase stații de metrou au fost declarate „zone libere de corupție”, ieri, la finalul acțiunilor din acest an ale proiectului „Lideri pentru integritate", derulat de Asociaţia Pro Democraţia şi Direcţia Generală Anticorupţie, în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti, Primăria Capitalei și Centrul de Proiecte şi Programe Educaţionale şi Sportive pentru Copii şi Tineret Bucureşti.

În cadrul unui flashmob din centrul Capitalei, cetăţenii au fost încurajați să fie integri, corecţi, oneşti şi să sesizeze faptele de corupţie la TELVERDE 0.800.806.806. La acțiune au participat elevi de la Colegiul Tehnic “Mircea cel Bătrân”. „Corupţia este o problemă de educaţie şi consider că trebuie să începem de undeva şi vreau să vă spun că de la anul vom începe de la grădiniţă", a spus Daniel Moldoveanu, ofiţer de prevenire la DGA.

Cât priveşte obiceiul de a se oferi "bacşiş" unor prestatori de servicii, oficialul DGA a spus că toată lumea trebuie să fie educată "să nu dea", pentru că aceasta este normalitatea. "Ca un folos să fie considerat act de corupţie, să se transforme într-o infracţiune, trebuie să se urmărească încălcarea unor drepturi, să-şi încalce atribuţiile de serviciu. Dacă noi oferim de 1 martie sau de 8 martie un mărţişor şi nu spunem că vrem o mărire de notă sau motivarea unei absenţe, este un gest simbolic. Dacă ducem un cadou şi spunem: ştiţi, am cam multe absenţe, atunci lucrul acela se schimbă. Funcţionarul public trebuie să-şi facă treaba pentru salariul pentru care este plătit, nu pentru alte condiţionări", a subliniat Daniel Moldoveanu.

150 de elevi de la Colegiul Tehnic „Mircea cel Bătrân" au alcătuit la Universitate un labirint uman și au afișat mesajele campaniei

 

 

×