x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Educatie Ghiozdane pline pentru copiii din Campania Destine

Ghiozdane pline pentru copiii din Campania Destine

03 Oct 2017   •   17:11
Ghiozdane pline pentru copiii din Campania Destine
Sursa foto: Dan Marinescu

Copiii înscriși în campania Destine” încep școala cu rechizite, donate pe parcursul verii de oameni binevoitori, cărți noi și interesante de la editura Rao și ghiozdane de la Alo Shop.

Reprezentanţii editurii Rao au primit cu entuziasm propunerea Fundaţiei Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României de a se alatura Campaniei Destine, şi au venit în sprijinul a 75 de copii, oferindu-le sute de manuale care să-i ajute să-și sporească creativitatea, inventivitatea și să își îmbogăţească vocabularul. Manualele, dar şi rechizitele donate în Grădina Valorilor Româneşti, au ajuns la copii în ghiozdane moderne oferite de AloShop.

"Destine" este o campanie în cadrul căreia oricine poate deveni susținator al unui copil care are nevoie de sprijin pentru a merge la școală. Mai multe informații sunt disponibile pe site-ul www.campanidestine.ro sau telefon 031.425.58.83 / 031.425.58.84, sau pe e-mail: contact@campaniadestine.ro şi office@fundatiadanvoiculescu.ro.

Schimbă destine, depinde de tine!

×