x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Educatie Anunț oficial! Greva profesorilor continuă! Anul școlar ar putea fi prelungit

Anunț oficial! Greva profesorilor continuă! Anul școlar ar putea fi prelungit

de Redacția Jurnalul    |    05 Iun 2023   •   15:07
Anunț oficial! Greva profesorilor continuă! Anul școlar ar putea fi prelungit
Sursa foto: Lucian Alecu

Anunț de ultima oră al liderilor de sindicate din învățământ: Greva continuă! Elevii nu se întorc mâine la clase.

După ultima rundă de negocieri și majorările primite cu forța, cadrele didactice și-au luat angajamentul să anunțe, până marți, dacă renunță la grevă. S-au grăbit însă și au făcut marele anunț încă de duminică: nu acceptă să revină la catedră. Aceștia cer ca Guvernul să adopte un act normativ prin care să fie siguri că salariul profesorului debutant va fi la valoarea celui mediu brut pe economie.

Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și Federația Sindicatelor din Educație "Spiru Haret" cer în continuare Guvernului și partidelor aflate la guvernare să-și asume printr-un act normativ articolul scos din Legea Învățământului Preuniversitar și care nu a fost inclus nici în textul OUG 53/2023, ci doar în Nota de fundamentare a ordonanței, potrivit căruia salariul profesorului debutant să fie cel puțin egal cu salariul mediu brut pe economie, salarizarea întregului personal didactic de predare urmând să se realizeze în mod progresiv, în raport de funcție, studii, vechime și grad didactic.

Dacă Guvernul nu va face acest lucru până la finalul săptămânii, atunci vom asista la prelungirea anului școlar și la amânarea examenelor naționale.

”Nu ne mai certați, nu ne mai trimiteți la clase, schimbați-vă discursul și asumați-vă că educația va fi, începând de astăzi, prioritate națională și nu numai pentru noi, angajații din sistem, ci și pentru cei peste 3 milioane de elevi în spatele cărora vă ascundeți și pe care încercați, prin declarații, să-i întoarceți împotriva noastră", se arată într-un comunicat trimis de Federația Sindicatelor Libere din Învățământ "Spiru Haret".

Anton Hadăr: „Oamenii sunt nemulțumiți, iar greva va merge atâta vreme cât colegii o susţin”

Anton Hadăr, preşedintele Federației Naționale Sindicale Alma Mater (care reprezintă cadrele didactice din mediul universitar), a explicat în ce stadiu sunt discuțiile cu cadrele didactice legat de stoparea grevei profesorilor. „Oamenii sunt nemulțumiți, iar greva va merge atâta vreme cât colegii o susţin”, a declarat Hadăr, la Antena 3 CNN.

"Alma Mater n-a reușit până acum să finalizeze toate documentele necesare începerii grevei din motive de necrezut. Este aproape imposibil România să declare o grevă ca să fie legală. Ne uităm pe altă cauză, pe ideea că suntem împotriva politicilor sociale și comice a României.A trebuit să luăm întâi semnături, să stăm 10 zile în negocieri. Și am făcut-o laolaltă cu colegii din preuniversitar și după aceea să-i întrebăm pe toți colegii dacă mai mergem mai departe după ce ne-au dat această ordonanță de urgență ori în perioada Rusaliilor, nu găsești pe nimeni la școală. Și începem și noi de marți să vedem încotro o luăm în legătură cu colegii de la preuniversitar greva merge mai departe.

Atâta vreme cât una s-a discutat și alta a ieșit ca element legislativ Ordonanța de Urgență despre care am tot vorbit prin turul de televiziune, este clar că lumea e nemulțumită și greva va merge atâta vreme cât cei care sunt în spatele nostru, în spatele colegilor de la preuniversitar, în cazul acesta, susțin greva, pentru că se votează într-un mod democratic, practic votează orice membru de sindicat, de la noi vine ce s-a discutat la Guvern, la președinție.

Ați văzut că am venit de la Președinție, cu acordul președintelui și oamenii din stradă l-au făcut zob. Deci se merge prin vot la nivelul cel mai de jos, la chiar la femeia de serviciu, dacă e membru de sindicat", a spus Anton Hadăr, preşedinte Alma Mater.

Lider sindical: Este evident că au căutat să ne păcălească dând această ordonanță cu iz de neconstituționalitate

”De mâine continuă greva până când Guvernul se va întoarce la masa negocierilor pentru a rezolva toate revendicările pe care le-am transmis cu mult timp înainte celor din Guvern. Așteptăm totuși o abordare serioasă și cu simțul responsabilității a fiecărei revendicări”, a declarat Cornelia Popa Stavri, secretarul general al FSLI, la Antena 3 CNN. 

”Este evident că niciodată nu s-a putut nimic pentru educație! Este evident că au căutat să ne păcălească dând această ordonanță cu iz de neconstituționalitate, ordonanță care probabil urma să fie abrogată imediat ce înceta conflictul de muncă.

Eu cred că subestimează forța angajaților din învățământ, forța elevilor și a părinților împreună. Nu cred că putem abandona învățământul la acest nivel. Așa cum au dat această ordonanță neconstituțională, să zicem că de mâine se aplică sau de la 1 iunie se aplică, toate salariile cadrelor didactice se află în pătrimea inferioară a grilei de salarizare, adică 2,04 coeficient până la 2,61, după 44 de ani de muncă”, a mai spus profesorul. 

 

”Marți va fi grevă!” Elevii nu se întorc mâine la clase | Anul școlar ar putea fi prelungit

×