x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Educatie Începe școala la Clubul de Excelență

Începe școala la Clubul de Excelență

05 Oct 2017   •   18:29
Începe școala la Clubul de Excelență

Clubul de Excelență al Fundației Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României își deschide porțile în scurt timp, pentru o nouă serie de copii talentați. Atenție, însă! Înscrieri se mai fac până pe 8 octombrie. Cursurile sunt gratuite și se adresează copiilor cu vârste cuprinse între 8 și 18 ani. Ei pot alege limbi străine (engleză, franceză și germană), National Geographic Learning Explorer, cursuri de matematică, de pictură, geografie, istoria artei, scriere și tehnici creative, artă fotografică.

National Geographic Learning

Aceste cursuri au fost dezvoltate special pentru copiii cu vârste între 10 și 17 ani, a căror curiozitate și poftă de cunoaștere se află la cote ridicate. Într-un mod informal, cursurile National Geographic Learning vor pătrunde tainele unora dintre cele mai variate și atractive domenii de interes pentru adolescenți, lecțiile interactive fiind inspirate din documentarele National Geographic Learning și predate in limba engleză.

Limba engleză

La Clubul de Excelență limba engleză se învață temeinic prin metode alternative, distractive, interactive și care nu vor face din procesul de învățare o corvoadă sau o obligație care trebuie bifată pe lista de priorități. Cunoștințele dobândite în sistemul clasic de învățământ vor fi ridicate la un nivel nou și vor fi înțelese profund de către elevi, astfel încât asimilarea informațiilor să fie una de durată. Aspectul pragmatic al cursului vizează pregătirea elevilor pentru examenele de competență lingvistică Cambridge, în relație cu toate categoriile evaluate în cadrul acestora: IELTS, FCE, CAE.

Matematică distractivă

Imaginația și raționamentul logic vor avea un rol important la cursul de matematică distractivă, iar copiii vor învăța cu drag. Modul simpatic de prezentare a noțiunilor, conceptelor și problemelor de matematică va demonstra că această materie poate fi abordată și dintr-o perspectivă relaxată, îmbunătățind procesul de învățare și înțelegerea, în rândul elevilor.

Dezvoltare prin artă

Un curs nou introdus anul acesta în programă este cel de Dezvoltare prin artă, care se adresează tuturor copiilor de până la 15 ani. Cursul combină, teatrul cu celelate arte care îi vin în sprijin, pentru a dezvolta creativitatea, imaginația, pentru a-i face pe cei mici să-și depășească barierele ridicate de timiditate sau teama de a se exprima în public.

Cursurile organizate la Clubul de Excelență încep pe 30 octombrie și sunt susținute de profesori și traineri cu vastă experiență și certificări internaționale. Participarea este condiționată de înscriere și de rezultatul testărilor de specialitate. Fiecare elev se poate înscrie la trei cursuri, dar poate participa la maximum două. Copiii care au participat în anii trecuți la cursurile organizate de Fundația Dan Voiculescu vor relua procedura de înscriere din acest an, urmând să participe împreună cu cei noi înscriși, la toate testările și evaluările necesare în cadrul acestui program. Înscrierea este gratuită și se realizează prin completarea unui formular pe adresa:  http://www.fundatiadanvoiculescu.ro/2017/09/cursuri-2017-2018/.

Din anul 2007, peste 5.000 de copii și tineri au beneficiat gratuit de cursuri și îndrumare de specialitate, având ca scop principal dezvoltarea abilităților în diverse domenii de activitate, astfel încât aceștia să-și atingă potențialul maxim.

În proporție de 98%, copiii și tinerii care au urmat aceste cursuri de limba engleză au obținut certificatul de competență lingvistică Cambridge.

 

 

×
Subiecte în articol: Clubul de Excelență