x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Educatie În Academia de Poliție plouă cu găleata. Noi imagini postate de Europol despre condițiile din instituția de învățământ

În Academia de Poliție plouă cu găleata. Noi imagini postate de Europol despre condițiile din instituția de învățământ

de Adriana Deoanca    |    21 Noi 2022   •   21:00
În Academia de Poliție plouă cu găleata. Noi imagini postate de Europol despre condițiile din instituția de învățământ
Sursa foto: Facebook Europol

Sindicatul Europol revine cu un nou material în care prezintă condițiile în care se pregătesc viitorii ofițeri ai României.

"Cursurile unei prestigioase instituții de învățământ superior încep la 5 dimineața cu un apel pe platou, urmat de un bine meritat “dat cu mopul”.

Doar că la ce debit are apa pluvială care a penetrat acoperișul corpurilor de imobile din Academia de Poliție, poate nu e un lucru rău să ia viitura și “mizeriile”, “rebuturile” și “impostura” care s-au adunat în ultimii ani în această instituție.

Ne așteptăm și de această dată ca reprezentanții instituției, în loc să remedieze problemele, să se preocupe de realizarea unui comunicat de presă în care să precizeze din nou că imaginile prezentate sunt tendențioase și nu reprezintă realitatea.", transmite sindicatul Europol.

De altfel, în noul material făcut public despre condițiile improprii de la Academie, este inclus și un mesaj pe care se presupune că l-ar fi primit studenții:

"Mâine dimineață, la ora 5.30, ne prezentăm în fața Sălii 2 și 3 de mese cu mopuri, mături și găleți, întrucât s-au inundat sălile de mese și blocul alimentar, iar dispoziția OS-ului a fost ca noi să mergem să curățăm cât putem."

Academia de Politie

Nu este prima oară când Europol face dezvăluiri referitoare la lipsa investițiilor într-o bază corespunzătoare pentru viitorii ofițeri.

Condiții INSALUBRE pentru studenții de la Academia de Poliție. Imagini de coșmar din grupurile sanitare

De veghe cu șobolanii la Academia de Poliție: 16 în cameră, toalete nefuncționale și condiții insalubre

×