x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Educatie Maramureș: Site dedicat bisericilor aflate în patrimoniul UNESCO,dar și a altor lăcase vechi

Maramureș: Site dedicat bisericilor aflate în patrimoniul UNESCO,dar și a altor lăcase vechi

04 Oct 2017   •   16:18
Maramureș: Site dedicat bisericilor aflate în patrimoniul UNESCO,dar și a altor lăcase vechi

Bisericile aflate în patrimoniul UNESCO, dar şi alte biserici din lemn sau piatră considerate valoare de patrimoniu naţional vor fi promovate în spaţiul public pe un site dedicat, a declarat, miercuri, pentru AGERPRES, preşedintele Consiliului Judeţean Maramureş, Gabriel Zetea.

"Am terminat de curând noul site - www.bisericimaramures.eu - dedicat promovării şi prezentării bisericilor care au fost cuprinse în proiectul 'Circuitul bisericilor de lemn din Transilvania de Nord', proiect finalizat în anul 2016, printre care se află şi cele opt biserici din lemn, parte a patrimoniului universal UNESCO. (...) În cadrul proiectului au fost incluse şi alte biserici din lemn sau piatră considerate bunuri de patrimoniu naţional. Graţie noului site, turiştii români şi străini vor avea acces la mai multe date despre aceste obiective cât şi informaţii despre trase care permit accesul spre lăcaşele de cult", a spus Gabriel Zetea.

Potrivit acestuia, site-ul cuprinde informaţii şi imagini despre 16 biserici din lemn cât şi o serie de date despre etapele parcurse în implementarea proiectului 'Circuitul bisericilor de lemn din Transilvania de Nord'.

"Deţinem imagini inedite despre toate lăcaşele de cult, dar şi o scurtă istorie despre fiecare obiectiv(...)Pe timpul implementării proiectului am deschis 16 centre de informare turistică, constructorii au refăcut împrejmuirile din vecinătatea bisericilor, au fost amenajate parcări şi realizat un iluminat ambiental care pune obiectivul în valoare şi-n timpul nopţii. Cred că în urma acestei investiţii am putea anticipa o creştere a numărului de turişti în judeţ, dar şi o mai bună vizibilitate unor valori de patrimoniu însemnate", a precizat Gabriel Zetea.

Valoarea totală a proiectului a fost de 19.851.274,44 lei.

Proiectul "Circuitul Bisericilor de Lemn din Transilvania de Nord" a fost finanţat prin Programul Operaţional Regional 2007-2013, Axa Prioritara 5 - Dezvoltarea durabilă şi promovarea turismului, Domeniul de Intervenţie - 5.1. Restaurarea şi valorificarea durabilă a patrimoniului cultural, precum şi crearea / modernizarea infrastructurilor conexe.

Proiectul a avut ca scop punerea în valoare a bisericilor de lemn din judeţul Maramureş pentru localităţile Bârsana, Bogdan Vodă, Botiza, Budeşti, Călineşti, Copalnic-Mănăştur (sat Cărpiniş), Deseşti, Ieud-sat Ieud-deal, Ocna Şugatag (Sat Şugatag), Poienile Izei, Remetea Chioarului, Rozavlea, Săcălăşeni, Şişeşti (sat Plopiş şi Şurdeşti).

Unele biserici din lemn, inclusiv cele din patrimoniul UNESCO au vechime de peste 400 de ani, şi sunt relativ bine conservate. AGERPRES

×