x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Adidas vinde Reebok pentru mai puțini bani decât a plătit inițial

Adidas vinde Reebok pentru mai puțini bani decât a plătit inițial

13 Aug 2021   •   10:20
Adidas vinde Reebok pentru mai puțini bani decât a plătit inițial

Compania Adidas a declarat joi că a ajuns la un acord cu Authentic Brands Group, care va prelua Reebok. Adidas a cumpărat Reebok în 2006, pentru 3,8 miliarde de dolari, iar acum va primi pentru marca 2,5 miliarde de dolari, scrie CNN.

Acordul este de așteptat să se finalizeze în primul trimestru al anului 2022, iar Adidas va primi majoritatea sumei în numerar, la acel moment. Authentic Brands Group a adunat în ultimii ani mărci falimentare, cum ar fi Brooks Brothers, Aéropostale și Forever 21, și a a început demersurile pentru listarea la bursă luna trecută.

Adidas și-a anunțat în februarie intenția de a vinde Reebok pentru a-și concentra eforturile pe consolidarea propriului brand pe piața globală a articolelor sportive.

Compania germană a cumpărat Reebok în 2006 pentru a se extinde în Statele Unite și pentru a concura Nike pe piața sa internă.

Dar marca a avut performanțe slabe în ultimii ani, nu a reușit să valorifice preferințele consumatorilor și a pierdut cotă de piață în favoarea Lululemon, Nike și altor mărci. Reebok a reprezentat aproximativ 7% din vânzările Adidas la sfârșitul anului 2020, în scădere de la aproximativ 18% în 2010, conform situațiilor financiare.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: adidas