Aeroportul internaţional din Bruxelles a fost redeschis duminică, la 12 zile după atentatele din capitala belgiană, relatează Reuters şi AFP.
Terminalul de plecări al aeroportului Bruxelles-Zaventem a fost devastat de un dublu atentat sinucigaş pe 22 martie. O oră mai târziu, un atacator sinucigaş s-a aruncat în aer în metroul din Bruxelles. Aceste atentate, comise la mai puţin de patru luni de la cele din Paris organizate de aceeaşi reţea a organizaţiei jihadiste Stat Islamic, s-au soldat cu 32 de morţi şi 340 de răniţi.
Primul dintre cele trei zboruri stabilite pentru duminică va avea ca destinaţie Faro în Portugalia, la ora 13:40 locală (11:40
GMT), având la bord doar 60-70 de pasageri. Curse aeriene sunt prevăzute, de asemenea, către Torino şi Atena ulterior în cursul după-amiezii.
În cursul zilei de luni, sunt prevăzute şi alte zboruri, printre care unul spre New York şi altele spre Camerun, Gambia şi Senegal.
Multe curse aeriene au fost redirecţionate spre alte aeroporturi din Belgia, dar şi din ţări vecine cum este cazul aeroporturilor de la Paris şi Amsterdam.
Pasagerii sunt supuşi controlului la intrarea în aerogară, unde a fost sporit numărul de patrule militare şi de poliţişti.
Aeroportul internaţional Bruxelles-Zaventem este unul dintre cele mai mari din Europa, deservind circa 23,5 milioane de pasageri pe an. El asigură legătura cu 226 de destinaţii din întreaga lume, prin intermediul a 77 companii aeriene.
Zona temporară de check-in, construită după atentatele din 22 martie, va putea primi 800 de pasageri, ceea ce înseamnă cel mult şase zboruri pe oră, reprezentând o cincime din capacitatea anterioară a aeroportului.
Revenirea la capacitatea operaţională maximă a aeroportului este prevăzută pentru finalul lunii iunie sau începutul lunii iulie, înaintea începerii vacanţei de vară.
Sursa: AGERPRES