x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Afganistan: Un comandant taliban, ucis într-un raid aerian american

Afganistan: Un comandant taliban, ucis într-un raid aerian american

09 Ian 2020   •   20:50
Afganistan: Un comandant taliban, ucis într-un raid aerian american

Un comandant taliban, membru al unei facţiuni disidente, a fost ucis miercuri, în cursul unui raid aerian american în provincia afgană Herat, din estul ţării, au informat joi surse oficiale afgane şi din cadrul NATO, citate de AFP.

„Pot confirma că comandantul taliban mollah Nangyalay, provenit dintr-o facţiune disidentă, a fost ucis împreună cu mai mulţi alţi combatanţi într-o operaţiune a forţelor străine în districtul Shindand al provinciei Herat”, a declarat Jailani Farhad.

Atacul asupra mollahului Nangyalay a fost executat cu o „lovitură de dronă americană”, a declarat pentru AFP, sub rezerva anonimatului, o sursă de rang înalt din poliţia provinciei.

O sursă militară americană la Kabul a confirmat participarea forţelor SUA la această operaţiune, întreprinsă într-un district apropiat de frontiera cu Iran. „Forţele noastre au lansat o lovitură aeriană defensivă în sprijinul forţelor afgane”, a indicat un purtător de cuvânt al misiunii NATO în Afganistan, „Resolute Support”.

Mollahul Nangyalay s-a separat de aripa principală a talibanilor în urmă cu câţiva ani pentru a se integra într-o facţiune disidentă după moartea, în 2013, a mollahului Omar, primul şef şi figură emblematică a mişcării.

Facţiunea lui Nangyalay a luptat o vreme cu aripa principală talibană. Aceasta negociază de un an cu Statele Unite o retragere a trupelor americane din Afganistan, în schimbul unor garanţii de securitate, o reducere a violenţei şi deschiderea de negocieri interafgane.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: comandant taliban ucis