x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe ALERTĂ! Anunţ de ultimă oră a Kremlinului

ALERTĂ! Anunţ de ultimă oră a Kremlinului

21 Dec 2016   •   17:02
ALERTĂ! Anunţ de ultimă oră a Kremlinului

Kremlinul anunţă prin agenţia de presă RIA, citat de Reuters, că aproape toate canalele de comunicare cu SUA sunt îngheţate.

Rusia nu se aşteaptă ca viitoarea Administraţie americană condusă de preşedintele Donald Trump să respingă imediat extinderea NATO, a declarat miercuri purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, care a subliniat că în prezent aproape toate canalele de comunicare politică între Moscova şi Washington sunt închise, transmite agenţia RIA, citată de Reuters. 

'Aproape fiecare nivel al dialogului cu SUA este închis. Nu mai comunicăm sau o facem la minim', a indicat Peskov. 

Tot miercuri, Ministerul de Externe rus a criticat Olanda pentru că această ţară permite Statelor Unite să desfăşoare echipamente militare pe teritoriul ei, precum şi pentru verdictul prin care o instanţă olandeză a cerut ca un patrimoniu muzeal transferat din Crimeea în Olanda să fie returnat Ucrainei, nu Rusiei. 

'Se pare că autorităţile olandeze au în vedere să distrugă în mod deliberat relaţiile cu Rusia', a declarat purtătoarea de cuvânt a MAE rus, Maria Zaharova, care a mai precizat că autorităţile ruse vor înainta recurs, mai scrie AGERPRES.

×