x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Incidentul din oraşul francez Roubaix s-a încheiat. Niciun ostatic nu a fost rănit

Incidentul din oraşul francez Roubaix s-a încheiat. Niciun ostatic nu a fost rănit

24 Noi 2015   •   21:26
Incidentul din oraşul francez Roubaix s-a încheiat. Niciun ostatic nu a fost rănit

UPDATE 3 UPDATE 23.30 - Incidentul din oraşul francez Roubaix s-a încheiat.

Unul dintre cei doi hoţi a fost ucis în schimbul de focuri cu poliţiştii, iar al doilea tâlhar a fost arestat.

Niciun ostatic nu a fost rănit, informează itv.com.

UPDATE 2: Reprezentanţi ai primăriei din Roubaix, citaţi de France 24, spun că ar fi fost vorba de un jaf după care hoţii ar fi luat ostatici un director de bancă şi familia acestuia.

UPDATE 1: Publicaţia franceză lavoixdenord.fr. spune că mai mulţi indivizi s-au refugiat în interiorul unei locuinţe în care se găseşte o familie care este ţinută ostatică. Această situaţie ar putea fi legată de o agresiune în familie care a luat o turnură gravă şi care nu are nicio legătură cu vreun atac terorist.

În localitatea franceză Roubaix, aflată la graniţa dintre Franţa şi Belgia, s-au tras mai multe focuri de armă şi au fost luaţi câţiva ostatici. Serviciile medicale locale au raportat mai mulţi răniţi.

La faţa locului a fost desfăşurat un important dispozitiv poliţienesc, relatează lavoixdenord.fr.

Ştire în curs de actualizare.

×
Subiecte în articol: atac terorist roubaix ostatici franta