Sediul central al YouTube, atacat. Autorul, o femeie, s-a sinucis!
Femeia care a ranit mai multe persoane după ce a deschis focul la sediul companiei YouTube din apropiere de San Francisco (California), s-a sinucis, a anuntat şeful poliţiei din San Bruno.
"Avem patru victime. Toate au fost transportate la spital cu răni provocate de o armă de foc. Avem o persoană care a decedat din cauza rănilor pe care şi le-a făcut. În momentul de faţă, credem că ea este atacatorul", a subliniat Ed Barberini, într-o scurtă conferinţă de presă.
Destul de rar femeile comit atacuri armate în Statele Unite. Potrivit unui martor indirect al scenei citat de CNN, "o femeie a pătruns pe neaşteptate în timpul prânzului şi părea să tragă în direcţia unei anumite persoane". Primele apeluri de urgenţă pentru poliţie au fost la orele 12.46 (19.46 GMT).
Alte mărturii pe Twitter au părut să confirme că autoarea atacului armat s-a sinucis ulterior. Atacul s-ar fi produs într-o "curte interioară" unde angajaţii iau prânzul în mod obişnuit.
Preşedintele american, Donald Trump, a afirmat pe Twitter că a fost ţinut la curent despre eveniment. "Gândurile şi rugăciunile noastre sunt pentru toate persoanele implicate", a scris el. "Mulţumiri fenomenalilor ofiţeri ai forţelor de ordine şi echipelor de prim-ajutor care sunt în prezent la faţa locului", a adăugat liderul de la Casa Albă.
O angajată a grupului YouTube a declarat pentru CNN, sub protecţia anonimatului, că se afla "într-o videoconferinţă" atunci când s-a produs atacul. Ea a vorbit despre oameni care "au început dintr-odată să fugă şi să ţipe", adăugând că persoanele prezente la sediu au încercat să fugă din clădire cât mai repede posibil. "Sunt o mulţime de ieşiri. Deci numeroase persoane au putut ieşi", a adăugat ea.
Imaginile difuzate de televiziunile americane au arătat angajaţi ieşind din clădire cu mâinile pe cap pentru a fi percheziţionaţi de poliţişti. Numeroase maşini de poliţie şi de pompieri circulau în apropierea sediului YouTube care se găseşte în sudul oraşului San Francisco. AGERPRES

Ştiri din .ro
- Poliția în alertă – cadavru carbonizat descoperit într-o mașină incendiată lângă Timișoara UPDATE 5 Varianta principală a anchetatorilor Pressalert.ro
- Averile consilierilor locali din Timișoara. Cine are patru mașini, cine l-a împrumutat în campanie pe Fritz și cine are locuință în Olanda Pressalert.ro
Donald Trump scapă de două acțiuni în instanță
Italia rămâne fără premier. Giuseppe Conte a anunțat că își dă marți demisia
Incendiu într-un parc industrial din Ploiești. 100 de muncitori au fost evacuați
Uniunea Europeană reia războiul cu Marea Britanie. Mărul discordiei – recunoaştere statutului ambasadorului UE
Comisia Europeană, nemulţumită de numărul dozelor de vaccin furnizate de AstraZeneca
Dominic Fritz propune un nou algoritm de distribuție al vaccinurilor în România: Trebuie să se țină cont și de rata de infectare și numărul de programări
PSD, despre campania de vaccinare: Prioritar nu mai e cel mai vulnerabil, ci cel mai șmecher
Încă șapte persoane de la Școala nr. 28 din București au fost confirmate cu COVID-19
Daniel Băluță, îl provoacă pe Robert Negoiță să facă împreună un pasaj rutier în zona târgului Vitan
VIDEO. CEO-ul AstraZeneca a criticat comportamentul egoist al anumitor țări
