Banca Centrală a Japoniei (BoJ) va injecta încă 8.000 de miliarde de yeni (98 miliarde de dolari) pe pieţele financiare pentru a stabiliza sistemul financiar, după cutremurul devastator de vineri, transmite AP, citată de Agerpres.
Valoarea injecţiei de lichidităţi este mai mult decât dublă faţă de 7.000 de miliarde de yeni anunţată anterior de BoJ.
Luni, Banca Japoniei a anunţat că va injecta suma record de 15.000 de miliarde de yeni (184 miliarde de dolari) pentru a ajuta la stabilizarea pe termen scurt a pieţei financiare.
De asemenea, BoJ a dublat programul său de cumpărare de active cu 5.000 de miliarde de yeni, la 40.000 miliarde de yeni (486,4 miliarde de dolari) pentru a sprijini încrederea în economie, afectată de efectele cutremurului iar membrii comitetului de politică monetară al Băncii Japoniei au votat în unanimitate menţinerea dobânzii de referinţă la un nivel cuprins între zero şi 0,1%, în încercarea de a proteja economia niponă de pericolul deflaţiei.
Decizia Băncii Japoniei vine după ce bursa din Tokyo a înregistrat în cursul şedinţei de marţi un declin de aproape 14% şi după sporirea temerilor privind impactul economic al cutremurului.
Luni, un val masiv de operaţiuni de vânzare declanşat la Tokyo Stock Exchange a şters aproximativ 23.500 miliarde yen (287 miliarde de dolari) din valoarea pieţei bursiere japoneze, investitorii renunţând la acţiunile companiilor nipone într-un moment în care a treia economie mondială îşi revine după un devastator cutremur.
Valoarea pieţei bursiere japoneze a coborât până la aproximativ 289.000 de miliarde de yeni, în condiţiile în care indicele principal al bursei nipone a scăzut cu 6,2%, cel mai mare declin înregistrat într-o singură zi după luna octombrie 2008, iar un număr record de 4,88 miliarde acţiuni au fost tranzacţionate, cel mai mare număr înregistrat după cel de al doilea război mondial.
Temerile privind posibile replici la devastatorul cutremur de vineri şi repercusiunile de pe urma reactoarelor nucleare afectate se numără printre principalele motive care au stat la baza acestui val masiv de operaţiuni de vânzare.