x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Banca Mondială avertizează că prețurile la energie și alimente se vor menține ridicate până în 2024

Banca Mondială avertizează că prețurile la energie și alimente se vor menține ridicate până în 2024

26 Apr 2022   •   17:00
Banca Mondială avertizează că prețurile la energie și alimente se vor menține ridicate până în 2024

Prețurile la energie și alimente se vor menține ridicate în următorii ani, arată un raport al Băncii Mondiale, citat de AFP. Instituția estimează că scumpirile vor continua cel puțin până în 2024.

"Războiul din Ucraina a provocat un şoc major pe pieţele produselor de bază şi a modificat fizionomia schimburilor, producţiei şi consumului la nivel mondial. Preţurile se vor menţine la niveluri istorice până la sfârşitul lui 2024.

La nivel global, este vorba de cel mai mare şoc asupra produselor de bază pe care l-am cunoscut după anii 1970. Acest şoc este agravat de recrudescenţa restricţiilor pentru comerţul cu produse alimentare, carburant şi îngrăşăminte", arată raportul, care atrage atenția asupra riscului de stagflație. 

Estimările Băncii Mondiale arată că prețurile la energie vor crește cu cel puțin 50% în 2022, după care vor scădea în 2023-2024. Costurile produselor agricole și ale metalelor se vor majora cu cel puțin 20% în acest an, după care se vor regla.  
"Cu toate acestea, preţurile produselor de bază ar urma să rămână cu mult peste media din ultimii cinci ani şi, în cazul unui război prelungit sau al unor noi sancţiuni împotriva Rusiei, ar putea deveni şi mai ridicate, şi mai volatile decât se preconizează în prezent", avertizează  instituția.  

×