x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Boris Johnson afirmă în timpul COP26 că nu are atribuţii pentru a opri un controversat proiect minier

Boris Johnson afirmă în timpul COP26 că nu are atribuţii pentru a opri un controversat proiect minier

02 Noi 2021   •   20:30
Boris Johnson afirmă în timpul COP26 că nu are atribuţii pentru a opri un controversat proiect minier

Premierul britanic Boris Johnson a declarat, la summitului COP26 privind schimbările climatice pe care îl găzduieşte la Glasgow, că nu este favorabil unui proiect controversat al unei mine de cărbune în nord-vestul Angliei, dar nu are atribuţii pentru a-l sista, anunta AFP.

''Nu sunt de acord cu mai mult cărbune'' a spus Johnson luni la postul BBC, întrebat despre acest proiect, primul în Regatul Unit în ultimii 30 de ani şi care a provocat indignare în rândul ONG-urilor ecologiste.

Premierul Boris Johnson ''are puterea de a opri implementarea acestui proiect cerând tuturor ministerelor sale să se conformeze obiectivului neutralităţii emisiilor de carbon'' faţă de care Marea Britanie s-a angajat să-l realizeze până în anul 2050, argumentează aceeaşi asociaţie.

''Acţiunile cântăresc mai mult decât vorbele'', a reacţionat la rândul său Tony Bosworth, de la ONG-ul ''Prietenii Pământului''. ''Dacă Boris Johnson nu este de acord cu mai mult cărbune, atunci de ce guvernul său a avut nevoie de atât de mult timp'' pentru a prelua dosarul înapoi?, întreabă el.

Autorităţile locale din comitatul Cumbria au decis în februarie să reexamineze proiectul, înainte ca guvernul lui Johnson să-l întoarcă din drum în martie, când a anunţat o anchetă publică ale cărei concluzii încă nu sunt cunoscute.

Obiectivul minei este să extragă anual circa 2,7 milioane de tone de cărbune pentru oţelării din Marea Britanie şi Europa. Aprobarea deschiderii acestei noi mine de cărbune în apropierea oraşului Whitehaven a stârnit de la început proteste din partea ONG-urilor ecologiste, care au contestat credibilitatea angajamentelor guvernului de la Londra faţă de combaterea schimbărilor climatice, aceasta în timp ce este gazdă a summitului mondial dedicat climei. 

×
Subiecte în articol: Boris Johnson