x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Brexit, mai scump ca pandemia

Brexit, mai scump ca pandemia

24 Sep 2020   •   18:00
Brexit, mai scump ca pandemia

Un Brexit fără un acord comercial ar putea fi de trei ori mai scump pe termen lung decât pandemia de coronavirus pentru economia britanică, avertizează un studiu realizat de centrul de cercetare „The UK in a Changing Europe”, citat de France Presse.

Studiul previne că impactul COVID-19 probabil va tempera sau se va trece la al doilea plan, cel al unui „no deal” la sfârşitul perioadei de tranziţie, care se termină la sfârşitul lunii ianuarie. Dar, pe termen scurt, un Brexit fără acord comercial este „o veste proastă” pentru redresarea economică şi, pe termen lung, va fi „mai important” decât criza sanitară.

 

 

×