x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Bursucii au dat peste cap circulația trenurilor din Olanda

Bursucii au dat peste cap circulația trenurilor din Olanda

de Redacția Jurnalul    |    22 Mar 2023   •   14:45
Bursucii au dat peste cap circulația trenurilor din Olanda

Bursucii care au săpat numeroase tuneluri pe sub calea ferată din Olanda au afectat traficul feroviar. Pentru a face reparații, oamenii au fost nevoiți să oprească circulația unor trenuri sau să introducă restricții de viteză.

Trenurile din nordul și din sudul Olandei au fost afectate, unele servicii fiind oprite timp de cel puțin o săptămână. De asemenea, linia dintre Den Bosch și Boxtel a fost închisă marți, după ce mamiferele au săpat sub șine. Oficialii au declarat că nu știu cât timp va continua problema, deoarece bursucii sunt o specie protejată.

John Voppen, șeful ProRail, compania care întreține rețeaua feroviară olandeză, a declarat că este a doua oară într-o săptămână când serviciile au fost oprite din cauza activității bursucilor. El a spus că problema ar putea ține mult deoarece oamenii au nevoie de permisiunea autorităților pentru a muta animalele sau pentru a le perturba habitatul.

O inspecție din ultimele zile a arătat că bursucii săpa mult mai des în zona terasamentului, ceea ce înseamnă că șinele s-ar putea prăbuși, punând în pericol siguranța traficului feroviar.

Ruta Den Bosch-Boxtel-Eindhoven este o legătură importantă care leagă nordul și sudul, iar trenurile de pasageri și de marfă vor fi afectate cel puțin până săptămâna viitoare

La începutul acestei luni, bursucii au săpat și sub liniile de cale ferată de lângă Molkwerum, în provincia Friesland, ceea ce a făcut ca serviciile de pe acea linie să fie suspendate până în aprilie.

În zonele afectate, lucrătorii feroviari intenționează să construiască grămezi de nisip astfel încât bursucii să aibă unde să sape tuneluri.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: bursuci olanda