x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Canada achiziţionează avioane de vânătoare F18 din Australia

Canada achiziţionează avioane de vânătoare F18 din Australia

13 Dec 2017   •   09:46
Canada achiziţionează avioane de vânătoare F18 din Australia

Canada va achiziţiona 18 avioane de vânătoare F18 aflate până acum în dotarea forţelor australiene, pentru a prelungi durata propriei sale flote aeriene militare.

 

La finalul lunii ianuarie, guvernul canadian va prezenta caietul de sarcini eventualilor producători interesaţi, în vederea lansării unui apel de oferte în 2019 pentru cumpărarea a 88 de avioane de luptă noi, a explicat ministrul serviciilor publice canadian, Carla Qualtrough.

''Am primit o ofertă a guvernului australian cu privire la vânzarea a 18 avioane de vânătoare şi luăm în calcul să o acceptăm. Mai mult, nu avem intenţia de a da curs ofertei guvernului american privind modelul Super Hornet'', a adăugat reprezentanta executivului de la Ottawa.

În luna septembrie, premierul canadian Justin Trudeau a avertizat că ţara sa nu va achiziţiona 18 avioane de vânătoare Super Hornet produse de Boeing, aşa cum anunţase Ottawa în anul 2016, în vederea înlocuirii unei părţi dintre cele 77 de avioane F18, relativ vechi, aflate în dotarea forţelor militare ale Canadei.

Modelul de avion militar F18 a fost proiectat şi construit în 1980 de compania americană McDonnell Douglas, care a fost cumpărată de concernul Boeing în 1997. AGERPRS.

×
Subiecte în articol: canada avioane vanatoare f-16