Forţele speciale algeriene au descoperit 25 de cadavre în cursul operaţiunii de deminare a complexului de exploatare a gazelor naturale de la In Amenas din sud-estul Algeriei, anunţă RIA Novosti, citată de Agerpres. Autorităţile de la Alger au anunţat sâmbătă moartea a 23 de persoane în cursul atacului, în afară de cei 32 de răpitori ucişi de armată.
Islamiştii care s-au refugiat pe teritoriul complexului au reuşit în ultimele zile să arunce în aer o parte a acestuia şi au încercat de două ori, fără succes, să incendieze fabrica de industrializare a gazelor.
Conform celui mai recent bilanţ, în urma asaltului asupra complexului de exploatare a gazelor din deşertul algerian au fost eliberaţi 685 de cetăţeni algerieni şi 107 angajaţi străini. A fost eliminat întregul comando al teroriştilor - 32 de persoane. Cel puţin 23 de ostatici algerieni şi străini şi-au pierdut viaţa în incidentul de la In Amenas.
Nouă japonezi au fost executaţi încă de miercuri de către islamişti, care au luat ostatice în acea zi câteva sute de persoane într-un compex de exploatarea gazelor, în Sahara algeriană, în apropiere de In Amenas, au declarat doi foşti ostatici algerieni, martori ai scenei, pentru AFP. "În total, nouă japonezi au fost ucişi", a declarat unul dintre ei, Brahim.
Presupusul lider al răpitorilor de la un complex de expoatarea gazelor, în Algeria, a ameninţat că va "detona" ostaticii dacă armata algeriană se apropie prea mult de uzină, într-o înregistrare difuzată sâmbătă, relatează AFP.
În acest mesaj audio, difuzat de către agenţia mauritană de presă ANI, Abdelrahmane, alias "Nigerianul", presupusul lider al comandoului alcăruit din aproximativ 40 de persoane, a anunţat, de fapt joi, că armata algeriană încercuia complexul de la In Amenas (la 1.300 de kilometri sud-est de Alger), după ce a efectuat primul asalt. Potrivit lui Abdelrahmane, jumătate dintre răpitori şi 35 de ostatici au fost ucişi în acest asalt.
"Anumiţi ostatici sunt încă în viaţă şi sunt reţinuţi de către unii dintre fraţii noştri în complexul de exploatarea gazelor, Allah fie lăudat", declară el, potrivit unei traduceri efectuate de SITE, centrul american de supraveghere a site-urilor islamiste. "Pe Allah, îi vom detona dacă armata algeriană se apropie de noi", a avertizat Abdelrahmane.
Forţe speciale din cadrul armatei algeriene au lansat asaltul final sâmbătă. Mai mulţi fugari au povestit că ostaticii au fost obligaţi să poarte centuri de explozibili şi au fost urcaţi în camioane-capcană. Între ostaticii confirmaţi morţi până sâmbătă de către ţările lor figurează cetăţeni din Franţa, Statele Unite, România şi Marea Britanie.