x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Catalonia, amenințată cu pierderea autonomiei

Catalonia, amenințată cu pierderea autonomiei

de Şerban Mihăilă    |    09 Oct 2017   •   10:39
Catalonia, amenințată cu pierderea autonomiei

O eventuală declarație de independență a Cataloniei nu va avea niciun efect, a declarat primul-ministru al Spaniei, Mariano Rajoy, pe un ton cate­goric. Mai mult, șeful executivului de la Madrid a avertizat că ar putea utiliza prerogativele constituționale de care dispune pentru a suspenda autonomia provinciei separatiste. Premierul spaniol a respins orice mediere pentru soluționarea crizei catalane.

O eventuală declarație de indepen­dență a Cataloniei nu va avea niciun efect, a declarat primul-ministru al Spaniei, Mariano Rajoy, pe un ton categoric. „Guvernul garantează că nicio declarație de independență nu va duce la nimic”, a spus ferm premi­erul spaniol, într-un interviu acordat ziarului „El Pais”. Șeful executivului de la Madrid a amintit că, potrivit Constituției, teritoriul Spaniei este indivizibil și, în consecință, secesi­unea este ilegală. Rajoy a afirmat că nu exclude folosirea puterilor consti­tuționale pentru a suspenda statutul autonom al regiunii separatiste, în cazul în care aceasta și-ar proclama independența. Întrebat dacă este pregătit să invoce articolul 155 din Constituție, care îi permite să destituie guvernul regional și să organizeze alegeri anticipate în Catalonia, Rajoy a răspuns: „Nu exclud absolut nimic în limitele legii (...) În mod ideal, nu ar trebui să fie necesară implementarea unor soluții extreme. Mi-ar plăcea ca amenințarea în privința unei even­tuale proclamări a independenței să fie retrasă cât mai curând posibil”. Premierul a precizat apoi că aproxi­mativ 4000 dintre polițiștii trimiși de guvernul central pentru a împiedica organizarea referendumului pentru independență, desfășurat duminica trecută, vor rămâne în Catalonia până la încheierea crizei. Intervenția poliției împotriva secesioniștilor s-a soldat cu aproximativ 900 de răniți. În pofida eforturilor autorităților spaniole de a opri consultarea populară, peste 2,2 milioane din cei 5,3 milioane de cetățeni cu drept de vot ai provinciei au participat la referendum, iar 90% din voturi au fost pentru proclamarea independenței față de Spania. După ce Curtea Constituțională a Spaniei a suspendat sesiunea de astăzi a Parlamentului catalan, liderul provinciei separatiste, Carles Puigdemont, a anunțat că se va adresa mâine legislativului din Catalonia, care ar urma să valideze rezultatul referendumului declarat ilegal de Madrid.

Guvernul garantează că nicio declarație de independență nu va avea vreun efect. Premierul Spaniei, Mariano Rajoy

Demonstrație contra independenței, la Barcelona

Manifestaţii de amploare împotriva intenţiei de proclamare a independenţei Cataloniei s-au desfăşurat, ieri, chiar la Barcelona. Fluturând steaguri ale Spaniei și Cataloniei, participanţii au scandat în favoarea menținerii unității Spaniei. „Nu vă lăsaţi păcăliţi, Catalonia face parte din Spania”, au strigat demonstranții, care au cerut și arestarea liderului catalan, Carles Puigdemont. La finalul mitingului, fostul preşedinte al Parlamentului European, Josep Borrell, şi câştigătorul premiului Nobel pentru literatură, Mario Vargas Llosa, au citit un mani­fest. Forţele pro-unioniste sperau ca manifestaţia de ieri să-i pună pe gânduri pe liderii separatiști, în special după ce o serie de mari companii, inclusiv două bănci din Catalonia, au anunţat că-şi vor muta sediile în alte părţi ale Spaniei, pentru a continua să aibă acces la piaţa liberă a UE, în cazul secesiunii. Cu o zi înainte, mii de manifestanți se adunaseră în piața Puerta de Sol, din Madrid, într-o demonstrație în favoarea menținerii unității statale a Spaniei.

×
Subiecte în articol: Catalonia