x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe CE aprobă sprijinirea fermierilor afectați de criza COVID-19, cu sume de până la 5.000 de euro

CE aprobă sprijinirea fermierilor afectați de criza COVID-19, cu sume de până la 5.000 de euro

04 Mai 2020   •   21:50
CE aprobă sprijinirea fermierilor afectați de criza COVID-19, cu sume de până la 5.000 de euro

Comisia Europeană a aprobat, luni, un pachet de măsuri pentru sprijinirea sectoarelor agricole și alimentare care sunt cele mai afectate de criza provocată de noul coronavirus. În plus, statele membre pot acorda despăgubiri fermierilor și întreprinderilor mici, de 5.000, respectiv 50.000 de euro.

Potrivit unui comunicat al Comisiei Europene, măsurile adoptate includ ajutoare pentru depozitarea privată pentru sectorul produselor lactate și cel al cărnii, autorizarea temporară ca operatorii din sectoarele grav afectate să-și auto organizeze măsurile de piață și flexibilitate în ceea ce privește punerea în aplicare a programelor de sprijinire a pieței.

Astfel, Comisia permite retragerea temporară a unor produse de carne sau lactate de pe piață, timp de minimum 2-3 luni și de maximum 5-6 luni. Cererile de participare la schemă vor putea fi transmise începând cu data de 7 mai 2020. Această măsură vizează stabilizarea pieței prin reducerea temporară a ofertei disponibile, a anunțat CE.

De asemenea, „Comisia va acorda flexibilitate în ceea ce privește punerea în aplicare a programelor de sprijinire a pieței în sectorul vitivinicol, în cel al fructelor și legumelor, în cel al măslinelor de masă și al uleiului de măsline și în cel apicol, precum și a programului UE pentru școli (care vizează laptele, fructele și legumele). Această flexibilitate vizează limitarea ofertei disponibile din fiecare sector, pentru a determina reechilibrarea piețelor. În plus, va permite reorientarea priorităților în materie de finanțare spre măsuri de gestionare a crizelor”, se arată în comunicat.

Comisia face și o derogare temporară de la normele Uniunii în materie de concurență. „Comisia a adoptat astfel de derogări pentru sectorul laptelui, pentru cel al florilor și pentru cel al cartofilor. Aceste derogări le permit operatorilor să se auto-organizeze și să pună în aplicare măsuri de piață fiecare la nivelul său pentru a-și stabiliza sectoarele, cu respectarea funcționării pieței interne, pentru o perioadă maximă de 6 luni. De exemplu, sectorul laptelui va putea planifica în mod colectiv producția de lapte, iar sectorul florilor și cel al cartofilor vor putea retrage produse de pe piață. De asemenea, va fi permisă depozitarea de către operatori privați. Evoluțiile prețurilor de consum și orice eventuală împărțire a pieței interne vor fi monitorizate îndeaproape pentru a se evita efectele negative”, a transmis CE.

În plus față de aceste măsuri, Comisia a propus să se permită statelor membre să utilizeze fonduri destinate dezvoltării rurale pentru despăgubirea fermierilor și a micilor întreprinderi din sectorul agroalimentar, cu sume de până la 5.000 de euro/fermier și 50.000 de euro/întreprindere mică.

„Am acționat rapid pentru a pune la dispoziție cât se poate de repede toate măsurile necesare pentru sprijinirea fermierilor și a celor care au nevoie de ajutor. Unele piețe agricole și alimentare au fost puternic afectate de criză. Totuși, acum sunt încrezător că adoptarea acestor măsuri va oferi un sprijin tangibil și va transmite piețelor semnalul corect, creând în curând o oarecare stabilitate. Acest pachet și măsurile de sprijin precedente demonstrează că Comisia este pregătită și va acționa în funcție de situație. Vom monitoriza în continuare situația, în strâns contact cu părțile interesate, cu Parlamentul European și cu statele membre”, a declarat comisarul pentru agricultură și dezvoltare rurală, Janusz Wojciechowski.

 

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: sprijinirea fermierilor