x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Cerere în căsătorie, distrusă. Un angajat Disneyland dă buzna între logodnici

Cerere în căsătorie, distrusă. Un angajat Disneyland dă buzna între logodnici

12 Iun 2022   •   17:20
Cerere în căsătorie, distrusă. Un angajat Disneyland dă buzna între logodnici
Sursa foto: Piqsels

O cerere în căsătorie a fost distrusă după ce un angajat Disneyland a dat buzna între logodnici și a smuls inelul din mâna bărbatului.

Un videoclip devenit viral pe Reddit - vizualizat de peste 85.000 de ori - arată cum un angajat al Disneyland întrerupe o cerere în căsătorie în fața castelului Frumoasei din Pădurea Adormită.

În clip se vede cum un bărbat își ia logodnica de mână, îngenunchează și scoate inelul.

În acel moment, angajatul Disney dă buzna între cei doi, smulge inelul din mâna bărbatului care se chinuie să înțeleagă ce se întâmplă și le ordonă să coboare de pe platforma pe care se aflau.

„A spus da", se aude spunând bărbatul care își cerea iubita de soție.

„Grozav, dar mai bine dacă o spune aici jos", răspunde inflexibil angajatul.

Din comentariile de pe Reddit reiese clar că, de fapt, bărbatul ceruse permisiunea de a sta pe platforma respectivă și a primit-o.

„Ne pare foarte rău pentru ceea ce s-a întâmplat', a declarat un purtător de cuvânt al Dinsey pentru Newsweek: „Ne-am cerut scuze cuplului și le-am sugerat să o facă din nou. Fără întreruperi de data aceasta”.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: cerere casatorie