x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Circa 500.000 de persoane vor fugi din Afganistan până la sfârșitul anului

Circa 500.000 de persoane vor fugi din Afganistan până la sfârșitul anului

18 Aug 2021   •   20:00
Circa 500.000 de persoane vor fugi din Afganistan până la sfârșitul anului

Peste 500.000 de afgani vor fugi din țara lor până la sfârșitul anului din cauza condițiilor grele de trai, care se vor agrava după venirea la putere a talbanilor, arată un studiu al organizației umanitare World Vision.

La o populație de aproape 40 de milioane de persoane, circa jumătate, respectiv 18,4 milioane au avut nevoe de protecție și asistență umanitară în 2021, iar numărul lor este în creștere. Dintre aceștia, 8,2 milioane sunt copii, dintre care unii vor plăti cu viața pe măsură ce vor fi înghțiți în conflcte. Școlile se închd, alimentele se împuținează, iar numărul celor nevoiți să se refugieze va crește. Copiii și familiile lor se ascund sau fug, în vreme ce li se refuză accesul la drepturi fundamentale.

Totodată, peste 30% din populația afgană, respectiv 12,2 milioane de oameni, se confruntă cu o criză alimentară acută. În plus, pandemia de COVID-19 se agravează iar măsurile de prevenție lipsesc. Deocamdată au fost raportate doar 139.051 de infecții ș 6.098 de decese. 

„Teama și vulnerabilitățile de tip extrem au ajuns la cote-record, iar copiii sunt expuși unui risc crescut de violență, abuz și exploatare. Familiile care se luptă deja să supraviețuiască sărăciei provocate de acest conflict, unei secete devastatoare și efectelor pandemiei de COVID-19 recurg acum la cele mai disperate măsuri de protejare a copiilor, inclusiv căsătoriile juvenile. Istoria a demonstrat că rezistența și tăria poporului afgan sunt extraordinare. Dar și acestea au limite. Acum, afganii sunt în situația cea mai vulnerabilă și nu îi putem abandona” spune Asuntha Charles, director World Vision Afganistan.

 

 

×
Subiecte în articol: afganistan