x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Comisia Europeană cere astăzi oficial aderarea României şi a Bulgariei la Schengen

Comisia Europeană cere astăzi oficial aderarea României şi a Bulgariei la Schengen

27 Sep 2017   •   18:31
Comisia Europeană cere astăzi oficial aderarea României şi a Bulgariei la Schengen

Comisia Europeană a solicitat astăzi, oficial, tuturor guvernelor statelor membre ale Uniunii Europene să aprobe integrarea totală a României şi a Bulgariei în spaţiul Schengen şi a punctat necesitatea de a finaliza fără întârziere procedurile de aderare a celor două state la spaţiul de liberă circulaţie pentru a spori siguranţa Uniunii Europene în faţa terorismului şi a provocărilor legate de migraţie, subliniind că siguranţa UE, în ansamblul ei, depinde de siguranţa fiecărui stat membru, a declarat miercuri eurodeputatul român Siegfried Mureşan, potrivit unui comunicat de presă. 

''Este clar că problemele de securitate ale UE din ultimii ani nu au fost cauzate nici de România, nici de Bulgaria şi că cele două state pot contribui la soluţionarea acestor provocări, iar Comisia Europeană a înţeles acest lucru, aşa cum o dovedeşte şi prin comunicarea de astăzi. Este timpul ca şi guvernele statelor membre care încă se opun aderării României la Schengen să renunţe la duplicitate şi la calculele politice şi să accepte că este mai important pentru securitatea Uniunii Europene ca ţara noastră să fie înăuntrul spaţiului Schengen decât în afara lui'', a menţionat Mureşan. 

''România îndeplineşte demult toate condiţiile tehnice de aderare la spaţiul Schengen pentru care a depus eforturi inclusiv financiare foarte mari în plină criză economică şi nu există absolut niciun motiv obiectiv pentru care ţara noastră nu este încă membru al spaţiului de liberă circulaţie. Niciun stat membru al UE nu are voie să joace politic cu securitatea cetăţenilor europeni!', a accentuat eurodeputatul român. 

Aşa cum anunţa preşedintele Comisiei Europene (CE), Jean-Claude Juncker în scrisoarea sa de intenţie din 13 septembrie, Comisia Europeană a propus miercuri, într-o comunicare, măsuri pentru menţinerea şi consolidarea spaţiului Schengen. Comisia a propus actualizarea Codului frontierelor Schengen, astfel încât normele privind reintroducerea temporară a controalelor la frontierele interne să fie adaptate la imperativele prezentului, respectiv să fie în măsură să răspundă ameninţărilor grave persistente şi în continuă evoluţie la adresa ordinii publice sau a securităţii interne - potrivit unui comunicat de presă al CE. 

Sunt, de asemenea, propuse garanţii procedurale mai stricte, astfel încât controalele la frontierele interne să aibă în continuare un caracter excepţional, să fie o măsură care se aplică în ultimă instanţă şi la care se recurge numai în cazul în care astfel de măsuri sunt necesare şi proporţionale şi au un impact limitat asupra liberei circulaţii a persoanelor. 

În plus, pentru a asigura o aplicare comună mai eficientă a Codului frontierelor Schengen şi a normelor Schengen în sens larg şi venind în întâmpinarea apelului lansat de preşedintele CE în discursul său privind starea Uniunii, comunicarea invită Consiliul să ia decizia de a integra pe deplin Bulgaria şi România în spaţiul Schengen, Croaţia urmând să devină membru cu drepturi depline de îndată ce vor fi îndeplinite toate criteriile necesare. 

În ultimii ani, Comisia Europeană a luat o serie de măsuri pentru a spori securitatea în spaţiul Schengen şi a consolida gestionarea frontierelor sale externe. 

Codul frontierelor Schengen a fost modificat în mai multe rânduri pentru a se garanta faptul că rămâne adecvat scopului urmărit. Statele membre au invocat normele Schengen pentru a introduce controale temporare în termenele şi cu aplicarea condiţiilor prevăzute, respectând şi protejând funcţionarea sistemului Schengen în sens larg. 

Instrumentele în vigoare au slujit bine până în prezent cauza Europei, dar, având în vedere noile provocări în materie de securitate cu care ne confruntăm, se impune actualizarea Codului frontierelor Schengen pentru a se prelungi termenele aferente controalelor la frontierele interne şi pentru a se prevedea garanţii mai stricte. AGERPRES

×