Chiar dacă multora dintre familiile de ţigani români din Franţa li s-a propus să revină în ţară, majoritatea au refuzat. De ce? "În România se moare de foame. Cel puţin aici putem să ne descurcăm", a spus Mariana, în vârstă de 37 de ani, mamă a şapte copii. Ea a plecat din România acum patru ani şi a trecut prin Spania, Portugalia şi a ajuns în Franţa.
Cu toate acestea, France 24 relevă faptul că aceşti ţigani nu pot scăpa nici acolo de problemele cu poliţia. "Aici e bine, mai puţin cu poliţia - e mai rău ca în vremea lui Ceauşescu", a explicat Mariana, citată de Mediafax. Ţiganca intervievată de jurnalistul francez face parte dintr-un grup de zece familii care tocmai s-au instalat in Saint-Denis, în periferia Parisului, într-o tabără montată de urgenţă de organizaţia Medecins du monde (MDM), în noaptea de 26 spre 27 mai.
Le convine să stea în mizerie
În ultimele două luni, romii au fost expulzaţi de cinci ori până în 23 mai, când a ars depozitul din Bobigny, în Seine-Saint-Denis. După ce au fost nevoite să plece în data de 23 mai, dintr-un depozit dezafectat distrus într-un incendiu, apoi dintr-un hangar din Gennevilliers, cele 116 persoane - între care 41 de copii şi cinci femei însărcinate - se mulţumesc cu puţin. În tabără nu este nici apă curentă, nici electricitate. Diego, un băiat în vârstă de 7 ani, a murit în incendiu. Familia sa a acceptat propunerea de întoarcere umanitară în România, ceilalţi au refuzat să plece.
Pregătiţi să fie alungaţi
Un responsabil de la direcţia departementală pentru siguranţa publică din Hauts-de-Seine a afirmat că această ultimă expulzare din Gennevilliers s-a făcut din simplul motiv ca teritoriul era ocupat ilegal. Stephanie Laudrel, coordonatoarea a MDM, a spus că prefectura din Hauts-de-Seine nu a făcut decât să împingă ţiganii la marginea departamentului. Prefectul a refuzat să comenteze situaţia, pentru a nu alimenta polemica.
Intrarea României în UE nu a schimbat nimic pentru ţigani. Ei au obţinut dreptul de liberă circulaţie, dar ar dori să nu mai meargă din ţară în ţară, ci să să se instaleze în Saint-Denis. Mariana, de exemplu, susţine că nu mai vrea să fie gonită: "Eu nu mai vreau să doarmă îmbrăcaţi copiii mei de frică că vom fi iarăşi expulzaţi în mijlocul nopţii".
Citește pe Antena3.ro