x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Constitutia europeana - Blair schimba macazul

Constitutia europeana - Blair schimba macazul

de Irina Cristea    |    06 Feb 2006   •   00:00
Constitutia europeana  - Blair schimba macazul

Acum cateva luni, Constitutia europeana era un castig pentru Europa. Acum, acelasi document nu mai corespunde nevoilor cetatenilor. Schimbarea de atitudine ii apartine premierului britanic Tony Blair.

Bilantul celor opt ani petrecuti in functia de premier al Marii Britanii a fost pentru Tony Blair un prilej de a-si pune cenusa in cap si de a-si modifica discursul in asa fel incat sa se muleze pe curentul euroscepic din Regat. Astfel, Blair a desfiintat proiectul Constitutiei Europene. Este vorba despre acelasi document pe care l-a semnat cu mana lui in octombrie 2004 la Roma, alaturi de ceilalti lideri europeni, si pe care l-a promovat intens in urma cu cateva luni, in campania pentru alegerile generale.

TURN DE FILDES. Premierul laburist a spus ca Tratatul nu raspunde principalelor motive de ingrijorare ale populatiei Uniunii Europene. "In conditiile in care problemele cetatenilor devin tot mai presante, in loc sa aplicam politici de reforma indraznete, dezbatem lucruri pe care cetatenii obisnuiti nu le pot intelege", a explicat Blair. Premierul crede ca liderii UE s-au incuiat intr-o camera in varful unui turn si nu mai sunt "conectati" la realitatile din tarile lor si la dorintele cetatenilor. De exemplu, hotararile luate la nivelul Uniunii nu tin cont de implicatiile economice, fiind, mai degraba, determinate de "decizia politica".

In iunie 2004, cand statele membre s-au pus de acord asupra textului viitoarei Constitutii, Tony Blair vorbea despre "un succes pentru Marea Britanie si pentru Europa". In aSteptare. Proiectul Tratatului constitutional, care prevedea reformarea institutiilor europene pentru a permite functionarea unei Uniuni extinse, a fost lasat in asteptare dupa ce olandezii si francezii l-au respins prin referendum.

×
Subiecte în articol: externe blair