x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul Ştiri Externe Copil, atacat de un câine dingo

Copil, atacat de un câine dingo

de Redacția Jurnalul Publicat la 04 Apr 2023 13:30 Modificat la 04 Apr 2023 13:30
Copil, atacat de un câine dingo
Hepta

Un copil care înota într-o lagună a fost atacat de un câine dingo. Victima a fost mușcată de mâini și cap, dar a fost salvată și a ajuns la spital. Incidentul a avut loc pe Insula K'gari-Fraser din Australia.

Victima este o fată din școala primară care înota în momentul în care câinele dingo „a mușcat-o și a ținut-o sub apă câteva secunde", potrivit BBC. Se pare că animalul s-a apropiat din spatele copilului și apoi a atacat.

Membrii familiei aflați în apropiere au sărit în ajutorul copilei. Paramedicii au tratat victima la fața locului și apoi au transportat-o pe calea aerului la spital în stare stabilă.

Autoritățile locale cred că animalul în cauză este „un mascul neetichetat”, iar rangerii investighează incidentul.

Insula K'gari-Fraser Island din Queensland este o destinație turistică populară inclusă în patrimoniul mondial. Pe insulă trăiesc aproximativ 200 de câini dingo.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: câine dingo copil atacat