x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe De ce se sinucid poştaşii francezi

De ce se sinucid poştaşii francezi

17 Oct 2016   •   16:12
De ce se sinucid poştaşii francezi

Chiar dacă titlul articolului pare un titlu de roman, este de fapt o realitate sumbră care umbreşte viaţa angajaţilor poştei din Franţa.

Poşta franceză nu mai face parte din France Telecom din anul 2008 însă în companie tronează o stare rea care a fost relevată după mediatizarea mai multor cazuri de sinucidere în rândul poştaşilor, notează Le Monde.

Direcţia Poştei franceze a reafirmat într-un comunicat publicat săptămâna trecută că este deschisă la dialog cu liderii de sindicat şi chiar că instituţia este dispusă la noi negocieri pentru condiţiile de muncă şi inserţia tinerilor cât şi angajarea de personal cu vârste înaintate.

Declaraţia nu a convins experţii din comitetul pentru igiena, securitatea şi condiţiile de muncă.

Starea de rău a poştaşilor a ieşit la iveală în această vară după ce mass-media a relatat despre sinuciderea unuia dintre ei. Acesta a lăsat o scrisoare în care explica motivul gestului său disperat, acesta fiind condiţiile de muncă.

Transformările prin care a trecut compania cât şi munca atribuită poştaşilor a devenit un marş forţat, au denunţat sindicatele. Din anul 2012 nouă angajaţi şi-au luat viaţa din motive profesionale.

×