Discordie între Regatul Unit și UE
Regatul Unit refuză să acorde statut diplomatic deplin ambasadorului Uniunii Europene la Londra, Joao Vale de Almeida (foto), şi echipei acestuia, a anunțat BBC. Ministerul de Externe de la Londra nu acceptă să recunoască egalitatea diplomaţilor UE cu a celor care reprezintă fiecare stat și să le acorde aceleași privilegii, pe motiv că Uniunea Europeană nu este o ţară. UE are în întreaga lume 143 de delegaţii, echivalente cu misiunile diplomatice. BBC citează o scrisoare a înaltului reprezentant al UE pentru Afaceri Externe, Joseph Borrell, către ministrul britanic de Externe, Dominic Raab, în care oficialul de la Bruxelles arată că propunerile Londrei în această chestiune nu constituie o bază rezonabilă pentru un acord. Surse europene au acuzat Regatul Unit de meschinărie și ipocrizie, afirmă BBC. UE a reamintit că atât timp cât a fost stat membru al Uniunii, Marea Britanie a semnat pentru acordarea statutului diplomatic deplin reprezentanţilor europeni.

Ştiri din .ro
Coronavirus: Aproape 4.000 de cazuri și 106 decese, de luni până marți, în România
VIDEO: Sindicaliștii de la "Solidaritatea Sanitară" protestează la Parlament
Florin Cîțu, despre bugetul pentru 2021: Nu am emoții la vot. Este prima dată când un buget va trece curat prin Parlamentul României
Alertă la Palatul de Justiție Iași: Unui bărbat i s-a făcut rău
Elena Udrea, condamnată la 6 ani de închisoare plus un spor de 2 ani. Decizia nu este definitivă!
Marcel Ciolacu: „Vor să pună mâna pe cele 10 miliarde de euro- munca tuturor românilor, pentru a-și acoperi incompetența!”
Republica Moldova a început campania de vaccinare anti-COVID. Maia Sandu: Este o zi importantă pentru noi toți
Alertă! Spitalele din Capitală nu mai au locuri la ATI pentru bolnavii de Covid-19
Firea: Bogații au convins săracii că nu mai sunt bani și pentru ei!
Twitter anunță că va bloca permanent utilizatorii care dezinformează cu privire la vaccinurile anti-COVID
Victor Negrescu acuză Guvernul că instaurează „dictatura bugetară”
VIDEO. Plenul reunit al Parlamentului reia dezbaterile bugetului de stat pe 2021
