Preşedintele american, Donald Trump, şi soţia sa, Melania, au ajuns miercuri dimineaţa (ora locală) la Las Vegas, oraş unde vor rămâne circa trei ore, timp în care vor vizita la spital răniţi în atacul de duminică noaptea şi se vor întâlni cu personalul forţelor de securitate şi al serviciilor de urgenţă, transmite EFE.
"Este o zi foarte tristă pentru mine", a spus Trump, într-o declaraţie făcută jurnaliştilor la plecarea de la Casa Albă.
În Las Vegas, liderul american va vizita victimele şi personalul medical de la University Medical Center, iar după aceea, la sediul poliţiei din oraş, va discuta cu cei ce au intervenit de urgenţă în noaptea atacului, făcând "o muncă fantastică".
Duminică seara, Stephen Paddock, în vârstă de 64 de ani, a deschis focul de la etajul 32 al hotelului-cazinou din Las Vegas asupra unei mulţimi de 22.000 de oameni adunaţi în faţa cazinoului pentru un concert de muzică country, omorând cel puţin 59 şi rănind peste 500, în cel mai sângeros atac de acest gen din istoria SUA.
După masacru, preşedintele american a evitat să vorbească despre controlul armelor de foc în Statele Unite, însă marţi, la bordul Air Force One, a recunoscut că "poate" această dezbatere va fi deschisă "într-un anume moment".
În timpul campaniei electorale din 2016, Trump a primit susţinerea National Rifle Association (NRA), cel mai mare grup de lobby care se opune controlului armelor de foc în SUA, militând pentru dreptul de a purta arme, prevăzut de Al Doilea Amendament din Constituţie. AGERPRES