x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Trump susține că noul lider de la Teheran i-a cerut personal armistițiul

Trump susține că noul lider de la Teheran i-a cerut personal armistițiul

de Redacția Jurnalul    |    01 Apr 2026   •   17:30
Trump susține că noul lider de la Teheran i-a cerut personal armistițiul
Sursa foto: Hepta/Trump a sugerat că războiul s-ar putea încheia în două sau trei săptămâni

Președintele american Donald Trump susține că Iranul a cerut încetarea focului. El a pus o condiție importantă. În schimb, iranienii neagă informația și spun că americanii le trimit mesaje.

Mesajul a fost trimis miercuri pe rețeaua Truth Social.

„Noul președinte al Iranului, mult mai puțin radicalizat și mult mai inteligent decât predecesorii săi, tocmai a cerut Statelor Unite ale Americii o încetarea focului! Vom analiza momentul în care Strâmtoarea Ormuz va fi deschisă, liberă și sigură. Până atunci, aruncăm Iranul în uitare sau, cum se spune, trimitem țara înapoi în Epoca de Piatră”, a scris președintele Donald Trump.

Iranienii neagă solicitarea. Ministrul iranian de Externe, Abbas Araghchi, a declarat că doar Teheranul și Omanul vor decide viitorul Strâmtorii Ormuz.

Araghchi a mai spus că nu au existat negocieri, ci doar mesaje din partea SUA prin intermediul lui Witkoff. El a avertizat că Iranul este pregătit pentru un război terestru și că va restricționa în continuare accesul prin strâmtoare al navelor inamice.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: donald trump Iran armistiţiu
Parteneri