x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Donald Trump susţine că nu a ştiut despre cei 130.000 de dolari plătiţi actriţei Stormy Daniels

Donald Trump susţine că nu a ştiut despre cei 130.000 de dolari plătiţi actriţei Stormy Daniels

06 Apr 2018   •   14:45
Donald Trump susţine că nu a ştiut despre cei 130.000 de dolari plătiţi actriţei Stormy Daniels

Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, susţine că nu a ştiut că avocatul său, Michael Cohen, i-a plătit actriţei Stormy Daniels 130.000 de dolari ca să nu vorbească despre relaţiile ei sexuale cu Trump, relatează Reuters. El s-a referit joi pentru prima oară în public la acest scandal.

Într-o discuţie cu reporterii la bordul aernoavei prezidenţiale Air Force One, Trump a răspuns "nu" când a fost întrebat dacă a fost informat despre plata către actriţă - pe numele ei adevărat Stephanie Clifford - şi "nu, nu ştiu" la întrebarea dacă ştie de unde au provenit banii.

Cohen a recunoscut deja că a plătit-o pe Daniels în cadrul unui acord de confidenţialitate, dar a susţinut că a folosit propriile sale fonduri.

Luna trecută, Daniels i-a intentat un proces lui Cohen, cerând rezilierea acordului semnat în octombrie 2016. Într-un interviu acordat emisiunii "60 minutes" a reţelei CBS, ea a afirmat săptămâna trecută că a avut relaţii sexuale cu Trump o singură dată, în 2006, când ea avea 27 de ani, iar actualul preşedinte 60, dar acesta a păstrat ulterior legătura cu ea.

Avocatul actriţei, Michael Avenatti, a comentat pe Twitter prima declaraţie publică directă a preşedintelui despre scandal: "Nu se poate vorbi de un acord dacă una din părţi susţine că nu ştie nimic despre el".

Avenatti a cerut luna trecută unei instanţe federale să-i audieze pe Trump şi pe Daniels, dar judecătorul a apreciat că este prematur. AGERPRES/

×