x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Elveția: Liber pe piața muncii pentru români

Elveția: Liber pe piața muncii pentru români

14 Apr 2016   •   09:50
Elveția: Liber pe piața muncii pentru români

Imigranții din România şi Bulgaria vor avea acces liber pe piața muncii din Elveția începând din luna iunie, atunci când expiră sistemul de cote. În cazul unui aflux masiv de români şi bulgari, cotele ar putea fi însă reintroduse de către autoritățile federale elvețiene.

Dispozițiile tranzitorii privind libera circulație a cetățenilor români și bulgari nu se vor mai aplica de la 1 iunie 2016, dar, în virtutea Acordului privind libera circulație a persoanelor (ALCP), Elveția poate încă stabili cote pentru cetățenii din Bulgaria și România până la 31 mai 2019, dacă numărul de imigranți din cele două țări depășește un anumit prag, a anunțat, ieri, site-ul guvernului federal elvețian.

Protocolul privind extinderea liberei circulații a persoanelor din România și Bulgaria, așa-numitul protocol II al ALCP, este în vigoare de la 1 iunie 2009. Acesta prevede o liberalizare progresivă a condițiilor de acces la piața elvețiană a muncii pentru cetățenii din cele două state membre ale Uniunii Europene.

Protocolul prevedea o liberalizare treptată, în trei etape, a condițiilor de acces la piața muncii pentru români şi bulgari.  În ultima etapă, Elveția poate menține restricțiile doar în cazul în care există o perturbare gravă a pieței forței de muncă. Elveția a prelungit deja în două reprize restricțiile, în 2011 şi 2014. Potrivit articolului 10, paragraful 4c, Elveția poate stabili din nou cote până la 31 mai 2019, dacă imigrația din Bulgaria și România este mai mare cu 10% decât media celor trei ani precedenți. Consiliul federal se poate pronunța asupra chestiunii la 1 iunie 2017 și apoi la 1 iunie 2018.

Conform datelor Biroului Federal pentru Statistică, numărul cetăţenilor români rezidenţi în Elveţia la 30 aprilie 2012 era de  9.215 persoane. Proporția cetățenilor români și bulgari în rândul populației străine care locuiește în Elveția este foarte mică,  ajungând în prezent la 0,9%.

 

Imigranţii din România şi Bulgaria vor avea acces liber pe piaţa muncii din Elveţia începând din iunie

Imigranţii din România şi Bulgaria vor avea acces liber pe piaţa muncii din Elveţia începând din luna iunie, când expiră sistemul de cote, a anunţat miercuri Consiliul Federal elveţian citat de radioteleviziunea RSI. Restricţiile de pe piaţa muncii au fost adoptate în 2009, în baza Acordului privind libera circulaţie a persoanelor încheiat de UE şi Elveţia. Acesta prevede că ţara alpină poate menţine cotele de imimgranţi timp de şapte ani.

Protocolul prevedea o liberalizare treptată, în trei etape, a condiţiilor de acces la piaţa muncii pentru români şi bulgari.  În ultima etapă, Elveţia poate menţine restricţiile doar în cazul în care există o perturbare gravă a pieţei forţei de muncă. Elveţia a prelungit deja în două reprize restricţiile, în 2011 şi 2014.

Autorităţile au precizat că, în cazul unui aflux masiv de români şi bulgari, cotele ar putea fi reintroduse. Conform datelor Biroului Federal pentru Statistică, numărul cetăţenilor români rezidenţi în Elveţia la 30 aprilie 2012 era de  9.215 persoane.

×