x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe ETA plănuia să otrăvească membrii Audienţei Naţionale

ETA plănuia să otrăvească membrii Audienţei Naţionale

09 Iun 2009   •   00:00

Organizaţia separatistă bască ETA plănuia să-l omoare pe judecătorul Audienţei Naţionale Baltasar Garzón, cu otravă pusă într-o sticlă dată cadou acestuia, arată i El Pais şi ABC, care citează surse din cadrul autorităţilor implicate în lupta împotriva terorismului. Conform relatărilor, ultimul lider reţinut al separatiştilor basci, Jurdan Martitegi Lisaso, avea de gând să-l ucidă pe magistratul spaniol cu otravă pusă într-o sticlă de coniac de calitate.



Planul pentru uciderea magistratului spaniol este semnalat într-unul din documentele găsite în posesia celui arestat în Franţa la 18 aprilie - document în care se precizează că alte posibile victime vizate de acest atentat ar fi putut fi judecătorii Audienţei Naţionale Fernando Grande-Marlaska sau Santiago Pedraz. La momentul arestării, teroristul basc avea asupra sa o listă cu posibile atentate pregătite, între care şi unul înaintea momentului învestiturii actualului şef al executivului basc, socialistul Patxi López.

Martitegi avea de gând să trimită cadou o sticlă de coniac de calitate, ori altă băutură care să-i placă magistratului, în care să fi pus otravă, şi planificase în detaliu cum să-şi ducă planul la bun sfârşit, pentru a trece de orice suspiciuni ale forţelor de siguranţă din cadrul instanţei spaniole - care analizează sistematic orice pachet care ajunge în clădire, de vreme ce aici au ajuns scrisori ori pachete bombă împotriva judecătorilor.

Potrivit documentului menţionat, atentatul era plănuit pentru a sfida astfel măsurile de siguranţă, şi ca avertisment că 'obiectivele pot fi lovite nu doar cu bombe ori gloanţe' - iar această modalitate de atac ar fi fost folosită şi pentru ultima oară, ulterior adoptându-se noi măsuri de siguranţă - apreciau teroriştii.

Pentru a nu provoca bănuieli, cadoul otrăvit urma să fie însoţit de un bilet semnat de un inventat student la drept în anul patru, al unei universităţi din Ţara Bascilor, în care să apară admiraţia pentru magistrat, pentru judecarea lui Augusto Pinochet ori pentru dosarele deschise pentru corupţia din rândurile Partidului Popular, ori cele împotriva radicalilor basci.

Documentul lui Martitegi propunea de asemenea să fie pregătit în scris şi înregistrat mesajul de revendicare a atentatului pentru ca, în cazul în care ar fi fost reuşit, iar judecătorul otrăvit, să fie difuzat la maxim.

Separatistul basc s-a aflat în faţa judecătorului spaniol în 12 februarie 1998, când poliţia locală îl căuta pe primul pentru presupusa implicare în acte teroriste; ulterior, Garzon l-a lăsat în libertate. Magistratul spaniol reprezintă unul dintre obiectivele organizaţiei separatiste basce încă de la începutul anilor 90, aminteşte cotidianul El Pais.

×
Subiecte în articol: externe