x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Marea Britanie. 1 mort şi 3 dispăruţi, după prăbuşirea unei centrale termice dezafectate

Marea Britanie. 1 mort şi 3 dispăruţi, după prăbuşirea unei centrale termice dezafectate

23 Feb 2016   •   21:38
Marea Britanie. 1 mort şi 3 dispăruţi, după prăbuşirea unei centrale termice dezafectate
Sursa foto: FOTO - Emma Hibbert / Twitter.com

O persoană a decedat şi alte trei sunt date dispărute după prăbuşirea spectaculoasă a unei centrale termice dezafectate la Oxfordshire, în sudul Angliei, au anunţat pompierii marţi, informează AFP şi Reuters.

Alte cinci persoane au fost spitalizate în urma acestui accident produs la "Didcot A Power Station"", o centrală termică cu gaz şi cărbune care a fost închisă în 2013 şi urma să fie demolată complet în acest an.

Termocentrala, aflată la circa 113 km vest de Londra, putea furniza energie pentru 2 milioane de gospodării. Ea a fost închisă după 43 de ani de funcţionare.

În 2014, un incendiu a izbucnit în această centrală. Nimeni nu a fost rănit, dar una din cele două unităţi de generare a energiei a trebuit să fie închisă, aminteşte Reuters.

Sursa: Agerpres

×