Cel puţin 13 persoane au murit într-un incendiu izbucnit într-un bar din Rouen, informează publicaţia Paris-Normandie, citată sâmbătă dimineaţa de agenţia DPA.
Potrivit site-ului publicaţiei franceze, poliţia a fost sesizată asupra unui incendiu declanşat la subsolul unui bar în noaptea de vineri spre sâmbătă, pompierii fiind alertaţi la ora locală 0,50.
Şase persoane rănite, dintre care una în stare de urgenţă absolută, au fost extrase şi tratate pe loc, iar pompierii au scos totodată 13 persoane decedate: tineri cu vârste între 18 şi 25 de ani a căror identitate la acest moment nu a fost stabilită.
Poliţia din Rouen a condus la audieri 11 martori ai dramei, mai notează site-ul paris-normandie.fr.
Acesta adaugă, potrivit informaţiilor obţinute la faţa locului, că barul Cuba Libre ar fi fost rezervat vineri pentru o petrecere de aniversare, iar când persoanele invitate au aprins lumânările tortului, incendiul s-ar fi declanşat.
"Din motive ce urmează să fie determinate de anchetă (...), tavanul subsolului s-a aprins rapid", scrie sâmbătă dimineaţa, în ediţia electronică, publicaţia Paris-Normandie, care adaugă că astfel s-ar fi provocat o degajare de gaze toxice.
Prezent la locul dramei, Laurent Labadie, procuror adjunct al parchetului din Rouen a evocat varianta unui incendiu de origine accidentală.
Ministrul francez de Interne, Bernard Cazeneuve, citat de AFP, a confirmat că incendiul din noaptea de vineri spre sâmbătă din barul din Rouen, în vestul Franţei, s-a soldat cu cel puţin 13 morţi şi şase răniţi.
"O anchetă judiciară este în curs pentru a determina cauzele incendiului", a indicat ministrul într-un comunicat.
Sursă: Agerpres