x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Falimentul Thomas Cook: Marea Britanie și-a repatriat cei 140.000 de turiști

Falimentul Thomas Cook: Marea Britanie și-a repatriat cei 140.000 de turiști

07 Oct 2019   •   11:38
Falimentul Thomas Cook: Marea Britanie și-a repatriat cei 140.000 de turiști
Sursa foto: SILVIU MATEI / AGERPRES FOTO

Autorităţile britanice au anunţat finalizarea operațiunii de repatriere, numită Matterhorn, a circa 140.000 de turişti, la două săptămâni după falimentul touroperatorului Thomas Cook. Este cea mai importantă acțiune de acest fel după cel de-al doilea război mondial, care  se va încheia odată cu aterizarea pe aeroportul din Manchester Nord a unui avion plecat din Orlando (SUA), cu 392 de pasageri la bord.

Autoritatea aeronautică civilă din Marea Britanie (CAA) a informat  că 150 de avioane au efectuat 746 de zboruri şi au permis repatrierea a aproximativ 140.000 de persoane de la debutul operaţiunii, în data de 23 septembrie.

Circa 600.000 de turişti erau în vacanţă la nivel mondial cu touroperatorul britanic, atunci când acesta și-a anunțat colapsul. Autorităţile de la Londra au reuşit să îşi repatrieze cei 140.000 de turişti, însă soarta celorlalte 450.000 de persoane aflate în vacanță depinde de mai multe state și de filialele grupului Thomas Cook.

Grupul Thomas Cook, cea mai veche firmă de turism din lume, avea 22.000 de angajaţi la nivel mondial, dintre care 9.000 numai în Marea Britanie. Avea o cifră de afaceri de aproximativ 10 miliarde de lire sterline (11,32 miliarde euro) anual. De mai mulţi ani, însă, compania era afectată de o concurenţă acerbă între tour operatori şi un mediu economic incert în Marea Britanie, în contextul Brexitului şi al deprecierii lirei. Grupul Thomas Cook are datorii de 1,7 miliarde de lire sterline şi o finanţare suplimentară de 200 milioane lire sterline era decisivă pentru supravieţuirea unei companii cu 19 milioane de clienţi pe an, în 16 ţări.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: thomas cook