x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Familia regală britanică transmite urări prinţului Harry, la împlinirea a 40 de ani, o premieră după 2021

Familia regală britanică transmite urări prinţului Harry, la împlinirea a 40 de ani, o premieră după 2021

de Redacția Jurnalul    |    16 Sep 2024   •   22:15
Familia regală britanică transmite urări prinţului Harry, la împlinirea a 40 de ani, o premieră după 2021
Sursa foto: Hepta

Familia regală britanică i-a transmis duminică urări prinţului Harry cu ocazia împlinirii vârstei de 40 de ani, o premieră după anul 2021, relatează AFP.

Primul mesaj a fost făcut public duminică pe contul oficial al familiei regale. "Îi urăm ducelui de Sussex o foarte fericită aniversare", se arată în mesajul postat pe reţeaua socială X.

Acesta a fost urmat de un alt mesaj, la fel de laconic, postat pe contul de pe reţeaua X al prinţului William şi al soţiei sale, prinţesa Kate.

Potrivit media britanice, ultimul astfel de mesaj datează din 2021, anul în care prinţul Harry şi soţia sa Meghan au afirmat, într-un interviu bombă acordat cunoscutei jurnaliste americane de televiziune Oprah Winfrey, că un membru al familiei regale s-a întrebat, la vremea când Meghan era însărcinată, ce culoare va avea pielea fiului lor, Archie.

Lovitura finală a venit la începutul anului 2023, odată cu publicarea "Spare", autobiografia prinţului, fără filtru şi fără compromisuri, extrem de critică la adresa familiei regale.

Indicator al acestor tensiuni, ultima apariţie publică a prinţului Harry şi a fratelui său William a avut loc în septembrie 2022, la funeraliile reginei Elisabeta a II-a.

El l-a revăzut foarte scurt pe tatăl său, regele Charles al III-lea, în februarie anul trecut, când a fost anunţat că acesta din urmă a fost diagnosticat cu cancer.

"La 30 de ani eram neliniştit, la 40 sunt entuziasmat", a spus vineri prinţul într-o declaraţie acordată BBC, fără a face însă referire la familia sa.

Prinţul Harry îşi sărbătoreşte cea de-a 40-a aniversare duminică, în California, Statele Unite, împreună cu cei doi copii ai săi şi soţia Meghan. Cuplul locuieşte în California din 2020. AGERPRES

×