x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Flacăra olimpică, lansată în spaţiul cosmic pentru prima dată în istorie (VIDEO)

Flacăra olimpică, lansată în spaţiul cosmic pentru prima dată în istorie (VIDEO)

07 Noi 2013   •   09:09
Flacăra olimpică, lansată în spaţiul cosmic pentru prima dată în istorie (VIDEO)

O navă spațială rusească Soiuz a decolat joi dimineața din stepa Kazahstanului spre spațiul cosmic, având la bord trei spaționauți și flacăra olimpică, aceasta urmând să facă o escală în Spațiu pentru prima oară în istorie, potrivit imaginilor transmise de televiziunea rusă.

Spaționauții Mihail Tiurin (Rusia), Rick Mastracchio (SUA) și Koichi (Japonia) au decolat la 04h14 GMT de pe cosmodromul rusesc de la Baikonur la bordul unei rachete Soiuz cu simbolul Jocurilor Olimpice de la Soci (sudul Rusiei), în februarie 2014 — Soci2014.ru — și cele cinci inele olimpice, relatează AFP.

Înainte de a urca în nava cu care urmau să plece spre Stația Spațială Internațională (ISS), spaționauții au pozat pe rând în fața presei cu o torță de culoare roșu-gri, simbolul Jocurilor Olimpice.

Amarararea Soiuz la ISS este prevăzută după un zbor de aproape șase ore, la 10h31 GMT.

La bordul Soiuz TMA-11M, iar apoi pe ISS au fost luate precauții speciale pentru a nu avaria habitatul spaționauților.Astfel,în mod excepțional, flacăra va fi stinsă în timpul voiajului spațial din motive de securitate.

×