x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Fostul șef al Thomas Cook nu vrea să returneze bonusul de aproape un milion de dolari

Fostul șef al Thomas Cook nu vrea să returneze bonusul de aproape un milion de dolari

15 Oct 2019   •   13:57
Fostul șef al Thomas Cook nu vrea să returneze bonusul de aproape un milion de dolari

Peter Fankhauser, fostul director general al agenţiei de turism Thomas Cook, a declarat că înţelege supărarea opiniei publice referitoare la remuneraţia sa, dar a susţinut că a muncit din greu pentru a salva compania britanică. Apărând în faţa unui comitet al Parlamentului britanic, acesta şi-a cerut din nou scuze clienţilor, angajaţilor şi furnizorilor pentru colapsul firmei, dar nu a precizat dacă va returna banii.

El a apreciat că bonusul de 750.000 de lire sterline (949.950 dolari), cu care a fost plătit în 2017, ar putea fi teoretic recuperat, dar 30% a fost plătit în acţiuni care acum nu mai valorează nimic.  Fankhauser a subliniat că nu el a stabilit nivelul remuneraţiei şi nu a decis în legătură cu bonusul.

Acesta a mai spus că eforturile sale de a transforma compania de la numirea sa, în 2014, au fost constrânse de nivelul ridicat al datoriei, iar responsibilitatea pentru faliment este împărţită între multiple părţi, care au încercat, dar au eşuat, să ajungă la un acord privind planul de restructurare.

"Înţeleg deplin atitudinea opiniei publice. Totuşi, ceea ce pot spune este că am lucrat neobosit pentru succesul companiei şi îmi pare nespus de rău că nu am reuşit să obţin un acord", a declarat fostul şef al Thomas Cook.

Operatorul britanic Thomas Cook a anunţat intrarea în faliment pe 23 septembrie, după ce nu a putut strânge fondurile necesare pentru supravieţuire, în condiţiile în care datoriile depăşeau 1,7 miliarde de lire sterline.
Thomas Cook realiza o cifră de afaceri de aproximativ 10 miliarde de lire sterline (11,32 miliarde euro) pe an. De mai mulţi ani, însă, compania era afectată de o concurenţă acerbă între tour operatori şi un mediu economic incert în Marea Britanie, în contextul Brexitului şi al deprecierii lirei. Grupul Thomas Cook are datorii de 1,7 miliarde de lire sterline şi o finanţare suplimentară de 200 milioane lire sterline era decisivă pentru supravieţuirea unei companii cu 19 milioane de clienţi  pe an în 16 țări. 

AGERPRES

 

×
Subiecte în articol: thomas cook