La două săptămâni după victoria în alegeri, Angela Merkel a început duminică negocierile dificile în vederea formării unui guvern, urmând să se confrunte cu un atac din partea aripii drepte a propriei sale familii politice, relatează AFP.
Cancelarul s-a întâlnit în cursul dimineţii la Berlin cu principalii lideri ai partidului său creştin-democrat (CDU), printre care ministrul de finanţe Wolfgang Schaeuble, după care, pe parcursul zilei, va lărgi cercul de discuţii la aliaţii său bavarezi CSU, conduşi de Horst Seehofer.
Obiectivul este de a pune capăt disensiunilor între cele două mişcări-surori, în special asupra politicii migratorii generoase a Angelei Merkel, şi de a găsi un acord privind un program comun pentru următorii patru ani.
Sarcina se anunţă complicată şi este puţin probabil să se obţină un acord duminică.
CSU, aripa bavareză a CDU, care reprezintă partea cea mai conservatoare a acestei familii politice, sprijinită de aripa dreaptă a CDU, consideră că Merkel şi politica sa de centru sunt la originea rezultatului dezamăgitor de la alegeri: o victorie, însă cu cel mai slab scor de după 1949 (32,9%).
Fragilizată încă de la începutul acestui al patrulea mandat, Angela Merkel se vede nevoită să încerce să formeze o coaliţie majoritară în parlament cu liberalii şi ecologiştii, două formaţiuni pe care aproape totul le separă.AGERPRES