x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Guvernul israelian a aprobat acordul de încetare a focului în Fâșia Gaza

Guvernul israelian a aprobat acordul de încetare a focului în Fâșia Gaza

de Redacția Jurnalul    |    18 Ian 2025   •   12:40
Guvernul israelian a aprobat acordul de încetare a focului în Fâșia Gaza
Sursa foto: Hepta

Guvernul israelian a aprobat acordul de încetare a focului în Gaza, care urmează să intre în vigoare duminică, relatează Reuters.

Cabinetul israelian a aprobat un acord cu gruparea militantă palestiniană Hamas pentru o încetare a focului și eliberarea ostaticilor din Fâșia Gaza, a anunțat sâmbătă biroul premierului Benjamin Netanyahu, cu o zi înainte de începerea programată a acordului. 

În primele ore ale zilei de sâmbătă, după mai mult de 6 ore de ședință, guvernul a ratificat acordul care ar putea deschide calea spre sfârșitul războiului de 15 luni din enclava palestiniană, controlată de Hamas. Acordul va intra în vigoare duminică la ora 06:30 GMT.

Totodată, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe din Qatar, a cerut ''locuitorilor să dea dovadă de cea mai mare prudenţă şi să aştepte instrucţiunile surselor oficiale''.

Pe lângă eliberarea ostaticilor, acordul, care vine după 15 luni de război, le va permite locuitorilor din Gaza să se întoarcă în ceea ce a mai rămas din casele lor și va permite intrarea ajutoarelor umanitare în teritoriul devastat. De asemenea, trupele israeliene se vor retrage odată cu încetarea luptelor.

Acordul, mediat de SUA, Qatar şi Egipt, a fos încheiat cu câteva zile înainte de revenirea lui Donald Trump la Casa Albă. Acesta prevede eliberarea de ostatici israelieni în schimbul unor deţinuţi palestinieni aflaţi în închisoare în Israel.

Într-o primă fază, 33 de ostatici ar urma să fie eliberaţi în schimbul a 1000 de palestinieni reţinuţi de Israel. Ostaticii ar urma să fie eliberaţi în grupuri, începând cu copiii şi femeile.
Cea de-a doua fază prevede eliberarea ostaticilor rămaşi, "soldaţi şi bărbaţi cu vârsta de recrutare", precum şi returnarea cadavrelor ostaticilor morţi, potrivit Times of Israel.

 

×
Subiecte în articol: gaza Israel acord acord incetare foc