x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Cum încearcă administrația americană să oprească protestele din Minneapolis

Cum încearcă administrația americană să oprească protestele din Minneapolis

de Redacția Jurnalul    |    21 Ian 2026   •   11:15
Cum încearcă administrația americană să oprească protestele din Minneapolis
Sursa foto: Proteste la Minneapolis contra agenților ICE

În ultimele săptămâni, Minneapolis a devenit punctul central al unei confruntări între autoritățile federale din SUA și societatea civilă. Protestatarii denunță metodele considerate abuzive ale agenților ICE, în timp ce administrația Trump răspunde prin intervenții ferme.

Cele mai multe incidente au loc în timpul intervențiilor anti-imigrație ale ICE, pe care activiștii le descriu drept „razie” în cartierele orașului Minneapolis, scrie Il Post. Agenții opresc vehicule, intră în locuințe și rețin persoane. Acest lucru se petrece, uneori, fără a avea mandate clare, utilizând forța chiar și în lipsa unei rezistențe.

Locuitorii s-au mobilizat pe rețelele sociale pentru a semnala mișcările agenților și a documenta posibile abuzuri. Înregistrările difuzate arată persoane scoase cu forța din mașini, imobilizate pe asfalt sau amenințate cu arme, inclusiv vârstnici și persoane neînarmate.

Relatările din teren indică situații în care agenții ar fi selectat persoanele în funcție de culoarea pielii sau aspectul fizic. În fața protestelor pașnice, au fost folosite spray-uri iritante, substanțe chimice și s-au făcut arestări colective.

O judecătoare federală a decis vineri că aceste practici sunt ilegale. Ea a interzis continuarea lor și invocat exemple de rețineri degradante și amenințări armate nemotivate.

Departamentul de Justiție a contestat hotărârea, argumentând că protestatarii ar îngreuna misiunile și ar pune în pericol agenții ICE. Președintele Trump a sugerat posibilitatea invocării Insurrection Act, o lege din 1807 ce permite trimiterea armatei pentru sprijinirea agenților federali – măsură rar folosită de-a lungul istoriei.

Specialiști în drept constituțional subliniază însă că filmarea și monitorizarea acțiunilor ICE constituie forme de protest pașnic protejate de Primul Amendament. Totul este legal atât timp cât nu există o interferență fizică cu operațiunile.

Situația s-a agravat după ce, pe 7 ianuarie, Renee Nicole Good, o femeie neînarmată, a fost împușcată mortal de un agent ICE în timpul unei intervenții. Administrația federală susține că agentul a acționat în legitimă apărare, dar autoritățile locale și martori oculari contestă această versiune.

Incidentul a declanșat proteste la nivel național, investigații paralele și un conflict deschis între guvernul federal și statul Minnesota. Departamentul de Justiție a anunțat că nu va iniția urmărirea penală împotriva agentului.

În același timp, Departamentul de Justiție a deschis anchete împotriva guvernatorului statului și primarului din Minneapolis. Ei au fost acuzați că ar fi încurajat blocarea acțiunilor ICE. Aceștia resping acuzațiile, afirmând că și-au exercitat dreptul la critică politică.

Au fost demarate și investigații pentru identificarea organizatorilor protestelor, cu solicitări către companii de tehnologie de a furniza date despre conturi anonime folosite pentru a semnala prezența agenților. Legalitatea acestor cereri este contestată în instanță.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: proteste Minneapolis Donald Trump