Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Votată definitiv în Senat, la 9 iulie, legea privind dezvoltarea a pus capăt unei perioade de peste douăzeci de ani în care Italia a renunţat la energia nucleară, scrie ziarul francez Le Monde. În noiembrie 1987, la câteva luni de la catastrofa de la Cernobâl, italienii au hotărât, prin referendum, să-şi desfiinţeze centralele şi să oprească construcţia celor noi, în contextul în care ţara lor a fost mult timp pionier în acest domeniu. Acum, Roma speră să reducă cu 30% costul energiei.
Acest vot, desfăşurat în plin summit al G8, nu a fost obiectul niciunei polemici politice, scrie ziarul francez, citat de Agerpres. Demarat acum zece luni, procesul legislativ s-a întins în timp pentru ca el să nu poată facă obiectul unor controverse cu ocazia alegerilor europene şi locale, câştigate cu o mare majoritate de partidul lui Silvio Berlusconi.
Potrivit ministrului italian al industriei, Claudio Scajola, 'sensibilitatea Italiei s-a schimbat'. Trei argumente stau la baza acestei schimbări. Mai întâi, ţara, care depinde în proporţie de 85% de străinătate pentru aprovizionarea cu energie, aplică un preţ pe KWh mai mare de 1,6 ori decât media europeană. Apoi, Verzii nu mai sunt în parlament şi, al treilea motiv, centrul-dreapta dispune de o majoritate compactă.
Partidul Democrat (PD, centru-stânga) şi partidul ''Italia Valorilor'' şi-au exprimat dezaprobarea evocând 'o mare întoarcere de douăzeci de ani'. Asociaţia ecologistă Legambiente critică această alegere, care 'intervine prea târziu'. Considerând că vor fi necesare aproape două decenii pentru realizarea acestui program, liderii acestei organizaţii consideră că ar fi fost mai bine să se facă această investiţie în domeniul energiilor noi (solară, eoliană).
În schimb, Enel şi Edison, cei doi principali furnizori italieni de energie electrică, precum şi patronatul au salutat această 'zi istorică'. O 'victorie' deja anunţată: fără a aştepta unda verde a parlamentului, guvernul a semnat deja mai multe acorduri de cooperare, din care unul în februarie, cu Franţa, vizând întreaga filieră: cercetare, echipament şi reprocesarea deşeurilor. Acest contract prevede construirea a 8-10 centrale la un cost de 40 de miliarde de euro. Patru centrale ar trebui finalizate până în 2020.
Problemele care rămân sunt legate de amplasare şi de formarea tehnicienilor. Roma a promis că va publica peste şase luni criteriile de alegere a viitoarelor zone de amplasare prin crearea unei Agenţii pentru Securitatea Nucleară. În aceste şase luni, trebuie convinse executivele locale să accepte amplasarea noilor instalaţii. Deja două regiuni, Sicilia şi Veneţia au transmis semnale pozitive vizavi de această perspectivă.
Configuraţia geografică a Italiei şi existenţa a numeroase zone seismice limitează posibilitatea de alegere a guvernului. În cazul în care responsabilii politici şi locuitorii zonelor alese nu vor putea fi convinşi, guvernul intenţionează să le declare 'zone de interes strategic'. Un mod de a le plasa direct sub controlul statului şi al armatei, aşa cum s-a întâmplat cu amplasarea depozitelor de deşeuri şi a incineratoarelor pentru a pune capăt crizei deşeurilor de la Napoli.
După o întrerupere de douăzeci şi doi de ani, Italia mai are încă oameni de ştiinţă şi tehnicieni capabili să relanseze această industrie? Da, răspund Enel şi Edison. În pofida opţiunii italienilor, aceşti furnizori nu au încetat niciodată să-şi ţină în activitate tehnicienii în străinătate, unde aceste societăţi continuă să producă energie nucleară. În Spania, Slovacia, România şi în Franţa, Enel şi Edison colaborează cu operatorii locali (Endesa, EDF şi alţii), la fel şi în China sau în Rusia. Cu toate acestea, în timpul perioadei de renunţare la energia nucleară, s-au format tot mai puţini specialişti în sectorul ingineriei nucleare. (V.A.)
