Italia a acceptat să primească 600 de solicitanţi de azil care trăiesc în prezent în Etiopia, Niger şi Iordania şi de care se va ocupa după aceea Biserica Catolică, informează vineri DPA.
Comunitatea Sant'Egidio, un grup catolic de ajutorare, a făcut acest anunţ şi Conferinţa episcopilor italieni va semna mai târziu, vineri, un aşa-numit nou "coridor umanitar" cu Ministerul de Interne al ţării.
Ministrul este condus de adeptul unei linii dure faţă de migraţie, Matteo Salvini, liderul Ligii de extremă dreaptă. El susţine însă că nu este împotriva migraţiei, atât timp cât este strict reglementată.
Cei 600 de solicitanţi de azil urmează să sosească pe calea aerului în Italia în următoarele săptămâni, a declarat un purtător de cuvânt al Comunităţii Sant'Egidio.
Ei urmează să fie distribuiţi în întreaga Italie şi li se vor oferi cursuri de limbă şi alte forme de sprijin, cu ajutorul fondurilor asigurate de Sant'Egidio şi Biserica Catolică.
În cadrul acordurilor precedente "coridor umanitar" organizate de Sant'Egidio şi alţii, Italia a preluat 1.600 de solicitanţi de azil din tabere situate în Liban şi aproximativ 500 din Etiopia.
AGERPRES
Zeci de oameni au fost evacuați, joi, dintr-un bloc din Găești, județul Dâmbovița, din cauza mirosului puternic de gaz, informează Mediafax.
Pompierii din Găești au intervenit la un bloc unde se simțea...
Desființarea Planurilor Urbanistice Zonale va produce haos în Capitală, spune primarul Sectorului 3, Robert Negoiță. El îi cere edilului general, să retragă de pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului...
Premierul Florin Cîţu a anunțat, joi, la evenimentul "Performerii anului 2020", organizat de Bursa de Valori Bucureşti, că România, împotriva tuturor celor care nu îi dădeau şanse, are o campanie de...
Consilierii generali ai USR PLUS au anunțat că vor vota pentru suspendarea PUZ-urilor coordonate de sectoare, afirmând că acesyea conține „prevederi derogatorii profund nocive, menite să continue dezvoltarea...
Anul acesta nimeni nu este dat afară, toată lumea își primește sporurile și aceleași salarii ca în 2020, spune premierul Florin Cîțu, ca reacție la amenințările sindicatelor că vor prelungi programul de...
În România, tulpina britanică este „oarecum sub control”, nu sunt efectele „devastatoare”, spune premierul Florin Cîțu, care apreciază, referitor la scenariile INSP, că „realitatea a fost de fiecare...
Președintele Klaus Iohannis participă, joi și vineri, la reuniunea extraordinară a Consiliului European, unde principalele discuții vor fi despre pandemia de COVID-19 și lecțiile învățate, precum și cooperarea...
Moderna a anunţat că o versiune modificată a vaccinului său, dezvoltată special împotriva variantei sud-africane, este pregătită pentru testarea la oameni, scrie Mediafax
Compania americană Moderna a anu...
Restricții de circulație pe pe A1 Bucureşti - Piteşti pentru efectuarea unor lucrări de reparaţii la carosabil, transmite Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române.
Între...
O nouă tranșă de vaccin împotriva coronavirusului, respectiv 148.800 de doze de ser de la AstraZeneca, ajunge, joi, în România, pe cale terestră.
148.800 de doze de vaccin de la AstraZeneca sosește, joi, în R...
Ministrul Economiei, Claudiu Năsui, acuză că este supus zilnic unor atacuri din partea acelor „grupuri de interese care deodată se văd debranșate de la banii contribuabililor” : „Vestea proastă e de...
Nu-mi face vreo plăcere să-i sun pe Orban și Cîțu, dar o viață mai bună pentru copiii țării merită orice efort, spune liderul PSD, Marcel Ciolacu, pe pagina sa de socializare. Social-democrații cer majorarea ...
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis joi dimineaţa mai multe atenţionări nowcasting Cod galben de ceaţă densă şi gheţuş valabile în orele următoare în 16 de judeţe.
Potrivit...
Reportul la categoria I a jocului Joker este de peste 20,56 milioane de lei (peste 4,2 milioane de euro), iar la jocul Noroc reportul cumulat depăşeşte 2,43 milioane de lei (peste 498.500 de euro), în cadrul...
Primul mare studiu efectuat în lumea reală asupra vaccinului Pfizer / BioNTech arată că acesta este extrem de eficient în prevenirea COVID-19, într-un moment important pentru țările care vor să pună capăt...