x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Jean Claude-Juncker: Comisia Europeană ar creea și mai mult haos, dacă s-ar implica în problema Cataloniei

Jean Claude-Juncker: Comisia Europeană ar creea și mai mult haos, dacă s-ar implica în problema Cataloniei

13 Oct 2017   •   18:25
Jean Claude-Juncker: Comisia Europeană ar creea și mai mult haos, dacă s-ar implica în problema Cataloniei

Președintele Comisiei Europene, Jean Claude-Juncker, a vorbit despre regretul său față de situația actuală din Spania și despre eșecul Spaniei de a urma sfatul său pentru a face față crizei din Catalonia. Acesta a punctat faptul că orice implicare din parte Uniunii Europene ar putea cauza „și mai mult haos”, scrie The Guardian.

În timpul unei adresări în fața studenților din Luxembourg, vineri, Jean-Claude Juncker a afirmat că i-a spus prim-ministrului Spaniei, Mariano Rajoy, că guvernul trebuie să acționeze pentru a opri situația scăpată de sub control din Catalonia, însă sfatul a trecut neauzit.

„Acum ceva timp i-am cerut prim-ministrului Spaniei să ia inițiativă până când Catalonia nu scapă de sub control”, a spus acesta. „Multe lucruri nu au fost făcute”.

Juncker a mai afirmat că deși își dorește ca Europa să rămână unită, mâinile lui sunt legate când vine vorba de independența Cataloniei.

„Oamenii trebuie să-și asume responsabilitățile”, a mai declarat acesta. „Aș vrea să explic de ce Comisia nu se implică în asta. Mulți oameni spun: Juncker ar trebui să se implice. Nu facem asta, pentru că, dacă am face-o... am creea și mai mult haos în Uniunea Europeană. Nu putem face nimic. Nu ne putem implica în asta.”

Juncker a declarat că, deși a acționat de mai multe ori ca negociator și facilitator între statele membre, Comisia nu poate media ceva ce vine doar de o parte – în cazul acesta, de partea guvernului Cataloniei.

×